full screen background image

CCR a decis: alocațiilor copiilor pot fi dublate

Curtea Constituţională a României a decis miercuri că legea care anula OUG 2/2020, prin care era amânată până la 1 august dublarea alocaţiilor acordate copiilor, este constituţională. Este vorba de o lege adoptată în Parlament, prin care a fost respinsă OUG 2/2020 adoptată la începutul anului de către Guvern, act normativ care amâna, de la 1 februarie la 1 august, intrarea în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii. Potrivit unui comunicat al CCR, „cu unanimitate de voturi, judecătorii constituţionali au respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvern şi au constatat că Legea privind respingerea OUG 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea OUG 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României.” Prin această decizie, Curtea Constituţională aprobă practic dublarea alocaţiilor pentru copii, aşa cum prevedea art.I pct.1 din Legea nr.14/2020. Prin această lege, alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani creşte la 300 de lei. Pe 3 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a respins, printr-o lege, OUG 2/2020 care proroga termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august 2020.      
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments