Instituţia Prefectului . judeţul Suceava a comunicat că astăzi, 11 iulie 2020, ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3.574 de persoane declarate vindecate. La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate opt persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate douăzeci de persoane vindecate. Din totalul celor 485 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 103 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19 și 382 sunt pacienți nonCovid. În secția ATI sunt internați 13 pacienți, dintre care, doi pacienți sunt ventilați. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 23 de pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 7 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 47 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 42 au câte un caz în evoluție, 19 au sub cinci cazuri în evoluție, 3 au sub zece cazuri în evoluție iar 3 au peste zece cazuri în evoluție. În data de 9 iulie 2020 a fost declarate închise ultimele două focare de Covid- 19 din județul Suceava (deschise în 16 iunie 2020 și respectiv 20 iunie 2020), la acest moment nemaifiind declarat, în județ, niciun alt focar în evoluție. În cursul zilei de vineri au acționat pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov2 și verificarea modului de respectare a măsurilor de protecție peste 100 de polițiști, jandarmi, lucrători ISU dar și specialiști din cadrul ITM, DSP, DSVSA. Au fost verificate 68 de societati comerciale şi au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală sau pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a riscului de către agenții economici, valoarea totală sancțiunilor fiind de 2.565 de lei.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Coronavirus Suceava: Niciun focar în evoluție. 3574 de persoane declarate vindecate
Coronavirus Suceava: Niciun focar în evoluție. 3574 de persoane declarate vindecate
iul. 11, 2020
TAGcoronavirus
Articolul anteriorPrefectura Suceava: În ultimele 48 de ore se înregistrează un trend descendent al apariției de noi cazuri confirmate de infecție cu coronavirus
Articolul următorMAI: Amenzi de aproape 5 milioane de lei, aplicate după verificări privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară