full screen background image

VIDEO. Legea privind carantina, adoptată în Camera Deputaților. Cei care vor fugi de carantină sau izolare vor fi băgați în carantină pe cheltuiala proprie

Camera Deputaţilor a adoptat, joi seara, 9 iulie, proiectul privind carantinarea şi izolarea. S-au înregistrat 266 voturi pentru, 11 contra şi 8 abţineri. Față de varianta inițială, documentul a suferit modificări substanțiale. Astfel, cei care vor fugi din carantină sau izolare vor fi băgați în carantină instituționalizată pe cheltuiala proprie, prevedere eliminată inițial de PSD. De asemenea, a-a introdus posibilitatea contestării în instanţă a măsurilor luate de autorităţi, dar s-a păstrat pârghia ca medicul să decidă dacă se impune carantina şi izolarea persoanei în spital, în caz de risc crescut de transmitere comunitară. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, Senatul fiind forul decizional. Pentru persoanele asimptomatice, purtătoare de agent patogen, izolarea se va realiza la domiciliu sau locaţia declarată, cu excepţia situaţiilor în care, pe baza datelor ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate, se impune izolarea acestor persoane în unităţile sanitare, prevăzute prin hotărâre a Guvernului. Când măsura izolării a fost luată faţă de o persoană bolnavă în a cărei ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea competentă este încunoştinţată, de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă. Prin excepţie, în situaţia în care, într-un caz individual, un medic constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, acesta poate decide carantinarea persoanei în unitatea sanitară şi informează Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, pentru maximum 24 de ore, mai prevăd alte texte adoptate. În situaţia în care, într-un caz individual, un medic pe baza examinărilor clinice şi paraclinice constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară informează Direcţia de Sănătate Publică, ce poate decide carantinarea persoanei în unitatea sanitară prin act individual. Decizia va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege, a mai stabilit Camera Deputaţilor. Carantina zonală se instituie prin ordin al comandantului acţiunii la nivel naţional, în baza hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică teritorială şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Autorităţile publice centrale sau locale au obligaţia de a asigura necesarul de hrană, tratament, precum şi livrarea acestora pentru persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu, în condiţiile în care persoanele se află în imposibilitatea de a-şi asigura procurarea acestora. Cheltuielile ocazionate vor fi suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii. Ordinele comandantului acţiunii la nivel naţional, emise în temeiul prezentei legi, se aplică de îndată de autorităţile competente şi se publică pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile publice locale şi centrale asigură informarea publică a cetăţenilor din zonele supuse carantinei prin campanii de informare. Deputaţii au introdus mai multe texte referitoare la procedura de contestare a măsurilor de carantinare şi izolare. Judecarea acţiunilor introduse împotriva actelor administrative se face de urgenţă şi cu precădere. Soluţionarea cauzei se face cu audierea reclamantului, cu excepţia situaţiei în care starea sănătăţii acestuia nu o permite. Audierea reclamantului se realizează printr-un mijloc de telecomunicare audio-vizuală care permite asigurarea identităţii părţilor şi garantează securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii. În caz de imposibilitate tehnică sau materială de a recurge la un asemenea mijloc pentru audierea reclamantului, aceasta se realizează prin orice mijloc de comunicare electronic, inclusiv telefonic. Citaţia va cuprinde menţiunea corespunzătoare în acest sens. Încheierea de şedinţă va consemna şi operaţiunile astfel efectuate. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Hotărârea primei instanţe este executorie şi poate fi atacată cu apel, în termen de două zile de la comunicare, au mai decis deputaţii. Alte articole adoptate se referă la detaşarea personalului pentru îngrijirea pacienţilor infectaţi. „Pe durata instituirii măsurilor în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, conducătorii instituţiilor implicate pot dispune detaşări pe durată limitată, de maximum 30 de zile, a personalului medical, paramedical şi auxiliar specializat, prin ordin al ministrului Sănătăţii, al comandantului acţiunii sau, după caz, al conducătorului instituţiei. Solicitarea detaşării personalului se face de către Direcţia de Sănătate Publică sau Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul în care s-a constatat deficitul de personal. Pe perioada detaşării sunt asigurate cazarea, masa şi transportul detaşatului din bugetul instituţiei care beneficiază de serviciile personalului detaşat, al unităţii administrativ-teritoriale sau al Ministerului Sănătăţii, după caz. Ordinul de detaşare poate fi atacat, în termen legal, la instanţa de contencios administrativ”, au mai stabilit deputaţii.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments