Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava a comunicat că astăzi, 2 iulie, ora 9.00, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava,în autoizolare la domiciliu erau 3.136 de persoane, iar în în carantină instituționalizată 8 persoane. Până în prezent, 30.117 persoane au ieșit din autoizolare şi 3.111 persoane au ieșit din carantină instituționalizată. Conform situației întocmită de către D.S.P. Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3.437 de persoane declarate vindecate. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19. În ultimele 24 de ore, au fost internate in spitalul județean 11 persoane diagnosticate cu Covid – 19 şi externate 19 de persoane. În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați un număr de 440 pacienți, și anume 115 pacienți Covid-19 și 325 pacienti nonCovid, iar în secția ATI sunt internați un număr de 10 pacienți, din care 2 ventilați. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 40 de pacienți Covid- 19 și 14 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. În cursul zilei de 1 iulie 2020, poliţiştii au desfăşurat activități in context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor si interdictiilor impuse 2.362 de persoane și 21 de societăți comerciale, fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.000 de lei. Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Coronavirus Suceava: 125 de pacienţi internaţi în spitalele din Suceava şi Rădăuţi
Coronavirus Suceava: 125 de pacienţi internaţi în spitalele din Suceava şi Rădăuţi
iul. 02, 2020
TAGcoronavirus
Articolul anterior4 elevi nemțeni au avut media 10 atât la evaluare, cât și în cei 4 ani de liceu
Articolul următorAUDIO. EXCLUSIV VIVA FM. Irina Margareta Nistor, despre Gala Premiilor Gopo 2020: „Eu am două mari regrete”