full screen background image

Un nou cămin pentru studenții din Iași

În ședința de Guvern de ieri, 25 iunie a.c., s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire cămin studenţesc – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi”, obiectiv inclus în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), subprogramul ”Unități și instituții de învățământ de stat”, derulat de Compania Națională de Investiții (CNI). Valoarea estimată este 46,8 milioane de lei, iar durata de realizare este de 21 de luni, din care 5 luni vor fi dedicate activității de proiectare. Proiectul vizează realizarea unei construcţii cu regim de înălţime S+D+P+5E care va totaliza 99 de camere, cu o capacitate totală de 198 locuri de cazare, din care 8 locuri dedicate persoanelor cu dizabilități. De asemenea, căminul studențesc va fi prevăzut cu 42 de locuri de parcare, dar și cu un adăpost de protecție civilă.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments