Alessiah a lucrat intens în perioada de epidemie, drept urmare a lansat noul ei videoclip “Waiting For”. Este cel de-al patrulea single din cariera tinerei artiste, care a decis încă de la o vârstă
fragedă că muzica este pasiunea ei cea mai mare.
“Am fost întrebată deseori dacă simt că fac sacrificii și că nu mă bucur îndeajuns de copilărie și adolescență. Fac ceea ce-mi place, adică muzică; și am grijă să nu neglijez școala, prietenii sau familia. Iar noul meu single arată latura mea mai matură, mai ales că versurile le-am scris chiar eu, în perioada autoizolarii, pe o cutie de pizza. Au venit natural și le-am lăsat să curgă”, spune Alessiah.
Piesa “Waiting For” a fost realizată de Vanotek, de versuri ocupându-se chiar Alessiah împreună cu Minelli, iar videoclipul este regizat de Anton San, profesioniști cu care artista a colaborat încă de la primul single. Artista a adăugat despre piesă: “Trăim într-o perioadă în care se aleargă după atenție, după valori mici, cu titluri mari, motiv pentru care mi-am dorit că piesele mele să sune diferit de tot ce este în trend și ce ascultă acum cei de vârsta mea. Eu propun, prin versurile “Waiting For”, să ne întoarcem la adevăratele valori, să privim în noi, să lăsăm superficialul deoparte și să fim autentici”.
Alessiah și-a început cariera la vârsta de 10 ani, când a lansat primul single “Sunday”. Au urmat “Rebels”, “Hurricane”, iar acum “Waiting For”. Cu un background muzical format prin studii și zeci de ore de canto, plus lecții de chitară, parcursul muzical al cântăreței Alessia Vlad pe numele real este în plină ascensiune.
Ascultă interviul cu Alessiah mai jos: