full screen background image

Deputatul USR Daniel Popescu: „Lupta USR în Parlament de 3 ani și jumătate dă roade. Pensiile speciale vor fi impozitate!”

Dezbaterea despre pensiile speciale a pornit în 2017 și a fost printre primele subiecte puse pe agenda publică de USR după intrarea în Parlament. În mai 2017, USR a depus proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor însă, până acum, acesta a fost blocat în sertarele comisiilor. Toate solicitările USR de punere pe ordinea de zi, spre dezbatere și aprobare, au fost respinse cu obstinație prin interpretarea abuzivă a Regulamentului ședințelor comune. “În ședința de miercuri, 17 iunie 2020, eforturile USR de trei ani de zile de eliminare a pensiilor speciale au dus la un prim rezultat pozitiv: pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.001 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%, doar pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei. Este mai puțin decât 90% peste pragul de 3.500 de lei, din propunerea USR, dar este un mare pas înainte. Prevederile adoptate astăzi în Camera Deputaților se aplică tuturor categoriilor de pensii speciale, precum cele ale parlamentarilor, magistraților, militarilor, polițiștilor, aviatorilor, șefilor de stat, dar și ultimei categorii de privilegiați cu pensii speciale, cea pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.” – a declarat deputatul USR Daniel Popescu. De trei ani și jumătate USR a depus proiect după proiect, amendamente nenumărate și a prezentat argumente pentru ca subiectul pensiilor speciale – pentru care statul cheltuie anual miliarde bune de lei, în detrimentul celor care primesc doar 700 de lei după zeci de ani de muncă – să nu mai poată fi ignorat de celelalte partide politice. “Ca să punem lucrurile în context, în octombrie 2019, conform unui răspuns la o interpelare adresată Ministerului Muncii, cea mai mare pensie “specială” din județul Suceava este de 32.612 lei pe lună și aparține unui fost magistrat. Tot în Nordul Moldovei, în Botoșani, unul dintre cele mai sărace județe din țară, cea mai mare pensie specială aparține tot unui magistrat și este de 38,245 lei pe lună. Odată intrată în vigoare, efectul imediat al acestei legi va fi dispariția pensiilor speciale de zeci de mii de lei pe lună! Astăzi am obținut o victorie importantă și mergem mai departe și cu restul de proiecte USR care forțează vechea clasă politică să se reformeze sau să dispară, începând cu „Fără penali în funcții publice”, inițiativă pentru care avem sprijinul a peste 1 milion de români!” – a conchis deputatul sucevean Daniel Popescu. În ședința plenului reunit din 18 iunie, USR așteaptă ca celelalte partide parlamentare să voteze și pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. În opinia parlamentarului USR „pensiile speciale pot fi și trebuie desființate pentru viitor, urmând ca impozitarea să se aplice pensiilor speciale în plată și pensiilor speciale a căror desființare nu este posibilă prin prisma deciziilor Curții Constituționale”. Deputatul USR consideră inacceptabil să existe în continuare în România un regim dublu de pensii pentru că acestea se plătesc din cotizațiile și din banii tuturor.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments