full screen background image

3.829 de cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava, cu 21 mai multe faţă de ziua precedentă

345 de noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 11.715 teste prelucrate. Alte 14 decese au fost raportate. Bilanțul total al infectărilor ajunge la 22.760, iar numărul deceselor la 1.451. 3.829 de cazuri de coronavirus sunt confirmate în judeţul Suceava, cu 21 mai multe faţă de ziua precedentă. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică: Până astăzi, 1.451 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.   În intervalul 16.06.2020 (10:00) – 17.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (7 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Cluj, Galați, Ilfov, Mehedinți, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.   De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 345 de noi cazuri de îmbolnăvire.   La ATI, în acest moment, sunt internați 161 de pacienți.   Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.504   persoane. Alte 87.624 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.   Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 585.353 de teste.   În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 406 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.906 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.   Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 111 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.700 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. Totodată, în data de 16 iunie a.c., 92 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.   În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.529  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 817 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 29 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia. Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.   Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.   Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.   În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:   Până la data de 16 iunie 2020, au fost raportate 1.481.425 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments