„Din păcate, în România nu există o cultură a adopțiilor de animale. Drept urmare, adăposturile sunt pline, animalele trăiesc și se înmulțesc în continuare pe stradă și sunt supuse unor vieți chinuite, fără să cunoască iubirea și siguranța dintr-o familie. Poate dacă am conștientiza că locul animalelor nu este pe stradă, termenul de „abandon” în rândul acestora nu ar mai exista. Până atunci, vă încurajez să adoptați din adăpost și să oferiți o șansă unui cățel, să îl primiți în familia dumneavoastră.”, a transmis viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi. „Faceți acest lucru numai dacă înțelegeți ce responsabilități implică adopția unui cățel vitregit de soartă și abandonat: adăpost, hrană, îngrijire, bunătate, loialitate și dragoste.”, a mai spus Harşovschi. Câinii care provin de pe străzi, în majoritatea cazurilor, sunt mai docili, mai veseli și mai afectuoși decât câinii cu pedigree. Anul acesta, serviciul din cadrul Primăriei Suceava care se ocupă cu gestionarea câinilor fără stăpân a strâns de pe străzile orașului 245 de câini (66 de la finalizarea stării de urgență), aceștia fiind transportați la adăpostul de pe str. Energeticianului, adăpost reabilitat în totalitate. Cățeii sunt vaccinați, microcipați și au carnet de sănătate! Adopția este gratuită și se poate realiza printr-o simplă vizită la adăpost sau printr-o solicitare trimisă pe email-ul salubrizare@primariasv.ro, de unde va fi preluată și gestionată de un angajat din cadrul serviciului. „Adoptă un câine, câștigă un prieten loial!”
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorPeste 31.000 de fermieri din Botoșani au solicitat subvenții pentru Campania din 2020
Articolul următorPrinţul Mihai Dimitrie Sturdza va fi înmormântat la Iaşi