full screen background image

Senatul a respins impozitarea pensiilor speciale cu 90%

Plenul Senatului a respins, miercuri, proiectul iniţiat de parlamentarii USR privind impozitarea pensiilor speciale cu 90%. „USR a încercat încă din 2016 să elimine cu totul pensiile speciale, însă din cauza ipocriziei partidelor parlamentare, eforturile noastre au rămas fără rezultat. Cât să mai îndure românii această nedreptate numită pensii speciale? Cum le explicaţi românilor diferenţa dintre pensia minimă de 704 lei şi cea mai mare pensie specială de 70.000 de lei? De ce nu vreţi să aducem la buget miliarde de lei, care să intre în investiţii în sănătate mai ales în această perioadă de criză? Să ştiţi că cetăţenii români nu pot fi prostiţi, vor afla cine votează împotriva intereselor lor. USR se opune raportului de respingere a legii privind impozitarea cu 90% a pensiilor speciale”, a susţinut  senatorul USR Florina Presadă în plenul Senatului. Potrivit expunerii de motive, deşi sistemul de pensii publice nu este unitar, „existând categorii de beneficiari în afara sa”. Propunerea legislativă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor speciale şi restabilirea echilibrului economic prin completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal va fi trimisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments