Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava a comunicat că astăzi, 2 iunie 2020, ora 9.00, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, în autoizolare la domiciliu se aflau 4.843 de persoane şi în carantină instituționalizată 5 persoane. Până în prezent, 17.228 de persoane au ieșit din autoizolare şi 3.102 persoane au ieșit din carantină instituționalizată. Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 20.716 teste. Conform situației întocmită de către D.S.P. Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2.606 persoane declarate vindecate. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19. În ultimele 24 de ore, a fost internată în spitalul județean o persoană diagnosticată cu Covid – 19 si externate 20 de persoane, nefiind înregistrat niciun caz în rândul personalului medical. În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați un număr de 397 pacienți, dintre care 159 de pacienți Covid-19, un număr de 13 pacienți fiind internați la Secția ATI, iar la nivelul Spitalului municipal Rădăuți sunt internați un număr de 30 de pacienți Covid-19 și 24 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. Astăzi se recoltează probe, în vederea testării pentru COVID- 19, personalului din cele două centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică. În cursul zilei de 1 iunie 2020, polițiștii au desfășurat 32 de acțiuni in context Covid- 19, fiind verificate 4.716 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 34 de societăți comerciale.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Coronavirus Suceava: 189 de pacienţi internaţi în spitalele din Suceava şi Rădăuţi
Coronavirus Suceava: 189 de pacienţi internaţi în spitalele din Suceava şi Rădăuţi
iun. 02, 2020
TAGcoronavirus
Articolul anteriorCererile unice de plată aferente Campaniei 2020 pot fi depuse până pe 15 iunie
Articolul următorCel mai mic număr de persoane infectate într-o zi de la începutul pandemiei