full screen background image

11 şcoli sucevene, reunite într-un parteneriat educaţional pentru Ziua Copilului

Cu ocazia zilei de 1 IUNIE, Ziua Internaţională a Copilului, a luat naştere proiectul educaţional „I am Smart Education”. Sub coordonarea prof. Ioana Dochia, de la Liceul Tehnic de Industrie Alimentară, s-au reunit 11 şcoli într-un parteneriat educaţional care a avut ca scop stimularea imaginaţiei copiilor, sărbătorirea copilăriei, o mai bună cunoaştere a elevilor implicaţi în proiect în afara mediului educaţional, dezvoltarea emoţiilor şi a puterii creatoare a acestora. Acest proiect le-a oferit copiilor posibilitatea de a vorbi despre hobby-urile lor, de a îşi arăta aprecierea pentru familia lor, de a exprima atât prin desene, cât şi prin filmuleţe trăirile şi emoţiile lor şi de a-şi transpune în scris gândurile legate de perioada desfăşurării cursurilor online. Printre şcolile partenere s-au numărat: Şcoala Gimnazială nr. 3 Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Grădiniţa Obcini, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Gimnazială „Constantin Morariu” Pătrăuţi. “Mi-am dorit, atât prin mobilizarea mea, cât şi a colegilor mei, să venim în sprijinul copiilor pentru a îi face să treacă cât mai firesc prin această perioadă şi pentru a le asigura o continuitate cât mai plăcută în cadrul mediului online, pentru a îi mobiliza să ne continuăm activitatea şi viaţa şcolară într-un mod agreabil şi care le-a permis în continuare să îşi dezvolte abilităţile practice, sociale, digitale şi plastice. Ne-am bucurat de sprijinul Inspectoratului Şcolar Suceava şi vreau să îi mulţumesc pe această cale domnului Inspector General Adjunct – prof. Mircea Popescu pentru consiliere şi susţinere, conducerii institutiilor partenere cât şi echipei minunate formate din: prof. Oana Cocoş de la Şcoala Gimnazială nr. 3, prof. Tinela Nastasi de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, prof. Laura Salciuc de la Colegiul Naţional Petru Rareş, director Maria Todereanu şi prof. Elena Dochia de la Grădiniţa Obcini, prof. Alina Dobroghii de la Liceul cu Program Sportiv, prof. Irina Melish de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, prof. Adriana Busuioc de la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir, prof. Anca Dascaliuc de la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu, prof. Teodora Burciu de la Şcoala Gimnazială Pătrăuţi, echipă care răspunde mereu afirmativ activităţilor extraşcolare care au ca rol dezvoltarea armonioasă a elevilor noştri”, a transmis coordonatorul proiectului, prof. Ioana Dochia.    
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments