full screen background image

Senatorul PSD Lucian Trufin: “Toți fermierii beneficiază acum de apa gratuită pentru a-și iriga culturile!!!”

În contextul secetei pedologice cu care se confruntă țara noastră, o lege mult așteptată de fermieri a fost adoptată de Parlamentul României, aceasta constituind una dintre măsurile salvatoare luate de legislativul actual pentru agricultura românească. Astfel, prin modificarea Legii apelor, toți fermierii vor beneficia gratuit de apă pentru irigarea culturilor pe toată perioada stării de urgență și încă șase luni după ridicarea acesteia. ”Am cerut mereu ca fermierii să fie susținuți și mă bucură nespus că președintele României a înțeles și el acest lucru și a promulgat Legea 67/2020 pentru completarea art. 9 din Legea apelor nr. 107/1996 și nu a respins-o, doar pentru că este o inițiativă PSD. Partea bună a acestei legi  este că fermierii pot utiliza pentru irigații sursele de apă subterană, ape curgătoare, lacuri și lacuri de acumulare cu folosință energetică, fără plata contribuției specifice de gospodărire a apelor, în perioada stării de urgență instituită, precum și pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia.  Prin amendamentul depus de mine, se elimină în perioada sus menționată  toate taxele pentru obținerea avizelor de gospodărire a apelor, în vederea executării lucrărilor de investiții în infrastructura de irigații, iar termenele de eliberare a acestora sunt reduse la jumătate,” a declarat senatorul Lucian Trufin. Este o decizie care îndreaptă o inechitate și creează egalitate între fermieri, deoarece până astăzi au beneficiat de apă gratuită doar fermierii ale căror terenuri agricole se află pe raza amenajărilor de irigații. Această măsura demonstrează încă o dată că statul trebuie să susțină dezvoltarea tuturor fermierilor, nu doar să le perceapă taxe pentru fiecare activitate prestată, cu atât mai mult acum, când aceștia sunt loviți de calamități naturale. „Noi, social-democrații, înțelegem că fermierii români se confruntă în ultima perioadă cu provocări din ce în ce mai mari și de aceea facem tot ce ne stă în putința să promovăm legi prin care să îi ajutăm să depășească aceste obstacole”, a mai afirmat parlamentarul Lucian Trufin.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments