full screen background image

FOTO/PSD Botoșani: Să nu ne uităm eroii!

Ziua Eroilor, zi de mare însemnătate pentru toți românii, sărbătorită în fiecare an în aceeași zi cu o mare sărbătoare creștină, Înălțarea Domnului, a fost marcată solemn de social-democrații botoșăneni. Membrii Organizației Județene PSD Botoșani s-au mobilizat astăzi pentru a aduce un omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru țara noastră, rămânând în istorie ca eroii acestui neam. Respectând regulile de distanțare socială care se impun în această perioadă, membrii social-democrați au cinstit și în acest an eroii, depunând în această dimineață, la fiecare cruce din cadrul Monumentului Eroilor de la Cimitirul Pacea, lumânări, flori, panglici tricolore, dar și o coroană comemorativă. Astfel de activități au fost pregătite de social – democrați și la monumentul de la Cimitirul Pacea 2. Prin acest demers, membrii Organizației Județene PSD Botoșani, nu doar că au dorit să-și omagieze eroii neamului românesc, dar să păstreze vie și în memoria botoșănenilor datoria morală pe care noi toți o avem la adresa celor care au făcut sacrificii pentru libertatea acestei țări și identitatea ei. Organizația Județeană PSD Botoșani încurajează toți botoșănenii să aprindă astăzi o candelă în cinstea eroilor neamului nostru. Recunoștință eternă vom purta fiecărui erou pentru vitejia, curajul, patriotismul și demnitatea dovedite pe câmpul de luptă!
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments