Comuna suceveană Putna își continuă parcursul spre modernizare. Unul dintre cele mai recente proiecte pentru care s-a obținut finanțarea se referă la construirea unui stadion nou și modern în locul celui existent astăzi. Investiția va fi unică la nivelul județului nostru, fiind vorba de un stadion cu o capacitate de 1.500 de locuri, cu nocturnă și gazon modern, dar și cu alte servicii ce vor fi la îndemâna celor ce vor ajunge aici. Primarul George Coroamă a precizat că în cadrul aceleiași baze sportive vor mai funcţiona și o piscină, o sală de fitness, saune și saloane de masaj, proiectul fiind unul amplu. Coroamă a mai spus că lucările vor începe în jurul datei de 15 iunie şi că o investiție în sport înseamnă o investiție în sănătatea copiilor și cetățenilor comunei. Proiectul de la Putna este finanțat prin Compania Națională de Investiții și are o valoare totală de 6,7 milioane de lei.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorCovid-19 Botoșani: amenzi și în starea de alertă. Tânăr carantinat pentru că a spart izolarea
Articolul următorCui aparține orașul? | Trecut, prezent și viitor: conviețuirea orașului cu virusul