full screen background image

Aleșii locali nemțeni vor stabili noi tarife pentru intrarea la ștrand

Deși nu se știe când va putea fi deschis Ștrandul Municipal, Primăria Piatra-Neamț se pregătește de pe acum pentru sezonul de vară. Ședința acestei luni cuprinde și proiectul de hotărâre referitor la tarifele din sezonul estival. Accesul va costa 2 lei/oră pentru autovehicule între orele 8 – 20. Prețurile la  bazine vor fi 5 lei/zi pentru copii, 15 lei/zi pentru adulți, 7 lei/zi  acces copii zona VIP, 20 lei/zi acces adulți zona VIP, iar pentru pensionari se va aplica o reducere de 50 %. Terenurile de sport vor putea fi folosite la tarife între 15 și 60 lei/oră, cu 10% în plus pentru folosirea nocturnei. Utilizarea căsuțelor se va face contra sumei de 75lei/zi în cazul celor cu dușuri și toalete comune și 150 lei/zi pentru căsuțele cu duș și toaletă proprie. Utilizarea terenului pentru campare la ștrandul municipal Piatra Neamț va avea în acest an un tarif de 50 lei/zi.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments