Corpul și mintea sunt în deplină legătură, iar semnele pe care corpul ni le transmite, de cele mai multe ori, sunt mesaje ale unor boli sau disfuncții. Tot așa și sănătatea face – arată dacă este sau nu, prin corp și semnele acestuia. Literatura de specialitate abordează aceste semne și le explică și din punctul de vedere al psihoterapiei. Editura TREI este una dintre editurile cu cele mai multe titluri în acest sens. Aleg să recomand aici volumul Psihosomatica. Utilizări ale psihoterapiei, de Peter Shoenberg, în traducerea Oanei Munteanu, 2017. Cartea este foarte practică și poate funcționa și ca un dicționar al medicinei psihosomatice. Mi-am dorit acest volum ca o completare a colecției mele cu tratamente naturiste, care poate fi și o literatură interesantă despre cum natura ne vine în ajutor de secole. Mai ales în aceste momente în care mulți dintre noi experimentăm stresul, anxietatea și nesiguranța zilelor ce vin, cred că avem nevoie de o înțelegere a reacțiilor corpului, tocmai pentru a putea să ne dăm seama de cauze și, poate, soluții. Se pare că psihoterapia face minuni, mai ales că, așa cum îmi pot da seama, perioadele de criză accentuează și mai mult propriile temeri, frustrări, traume nerezolvate din copilărie. De la anorexie și bulimie nervoasă până la obezitate, afecțiuni ale pielii, migrene, afecțiuni respiratorii – toate ne sunt prezentate cu informații, studii de caz și concluzii, astfel încât să înțelegi cam cum funcționează psihoterapia și dacă ai avea nevoie de sesiuni psihoterapeutice. Ce-mi place la acest volum este imparțialitatea cu care sunt prezentate concluziile și felul în care autorul lasă loc pentru propria înțelegere. Practic, este un volum relaxat despre boli și nereguli ale corpului uman și o modalitatea de a le înțelege și altfel – psihologic. Eu am început să înțeleg și mai bine cauzele migrenelor, care te pot chinui ani de zile și pe care, abia când le înțelegi și din unghiuri psihosomatice, abia atunci le poți controla. Până acum, credeam că-s doar povești, însă când vezi pe propria piele că funcționează și că poți să vezi de unde pornesc, dai credit acestui fel de literatură. Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii TREI, aici. Corina GIURGIA
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorInformare meteo de instabilitate atmosferică accentuată
Articolul următorTarom introduce zboruri din București spre Roma, Milano și retur în data de 26 mai