În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în contextul stării de urgenţă, în cazul a 277 de persoane, fiind de asemenea verificate 59 de localuri publice cu privire la respectarea aceloraşi interdicţii. Totodată, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 22.000 de lei. Au fost organizate două acţiuni punctuale atât pentru conştientizarea populaţiei în legătură cu măsurile împotriva răspândirii Covid19, cât şi pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea şi linistea publică. Astfel, cu ocazia acţiunilor au fost legitimate 81 de persoane şi verificate 34 de autovehicule. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 20 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 9.000 de lei. Jandarmii au aplicat două avertismente pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și cinci amenzi în valoare totală de 600 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorReparații și restricții de circulație pe strada Pantelimon Halipa din Iași
Articolul următor3.317 cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava, o creştere cu 34 de noi cazuri faţă de ziua precedentă