full screen background image

Starea de alertă: Senatul a votat proiectul de lege

Senatul a adoptat marţi, în plen, formulând mai multe amendamente, proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, astfel încât Parlamentul încuviinţează starea de alertă în întreaga ţară. Proiectul, care a primit raport de admitere cu amendamente în Comisia juridică, a fost însuşit de plen cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă şi 15 abţineri. „În vederea prevenirii şi combaterii efectelor unei pandemii, epidemii sau epizootii, prezenta lege reglementează regimul stării de alertă, domeniile vizate, măsurile şi procedurile aplicabile şi autorităţile publice responsabile”, a stabilit Senatul. Potrivit forme amendate de Senat, proiectul prevede că starea de alertă se instituie, pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, de Guvern pentru 30 de zile şi poate fi prelungită, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne. „Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată”, se arată în actul normativ modificat de Senat.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments