full screen background image

FOTO/ Ministrul agriculturii a evaluat efectele secetei la Botoșani

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros s-a întâlnit, astăzi, la Botoșani, cu producători locali și oficialități ale județului, cu care a discutat despre efectele secetei și măsurile pe care Guvernul le va lua pentru sprijinirea agricultorilor afectați de lipsa precipitațiilor, dar și de starea de urgență. La sediul Prefecturii Botoșani, acesta s-a întâlnit cu directorii Direcției Județeană pentru Agricolultură, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Filialei Botoșani al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranta Alimentară, Stațiunii de Cercetare Popăuți, Piscicola Botoșani, cu reprezentanții unor Asociații, primării și oameni de afaceri. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a declarat, după aceste întâlniri, că autoritățile evaluează pierderile cauzate de secetă pe aproximativ un milion de hectare de culturi agricole afectate, în special în judeţele din sudul ţării, dar şi din zona Moldovei. El a spus că  în aceste zone, culturile au fost calamitate în proporţie de 50%. Fondurile care vor fi alocate pentru despăgubirea agricultorilor afectaţi de secetă provin de la bugetul de stat, nu din fonduri europene. Potrivit oficialului, pentru reabilitarea sistemului naţional de irigaţii, ca infrastructură principală, au fost alocaţi, în acest an, 240 de milioane de lei, iar pentru reabilitarea infrastructurii secundare au fost alocate alte 43 de milioane de euro.        
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments