Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici care au fost trecuți în rezervă se vor pensiona mai devreme, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri, de Camera Deputaţilor. „De reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care, la data depunerii cererii de pensionare, îndeplinesc condiţiile de vechime (…) şi care se regăsesc în una din următoarele situaţii: a) au fost trecuţi în rezervă în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. a), b), e), g) şi h) din Legea nr. 384/2006, cu modificările şi completările ulterioare; b) au fost trecuţi în rezervă ori le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile acestora, ca urmare a reorganizării unităţii militare sau a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive ori nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale”, prevede textul adoptat de deputaţi. Proiectul a fost inițiat de deputatul liberal Florin Roman și modifică Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, eliminând, astfel, o discriminare existentă cu privire la militarii rezervişti în raport cu militarii aflaţi în prezent în activitate. Camera Deputaţilor este for decizional. Legea mai trebuie promulgată de Președintele României ca să intre în vigoare.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Deputații au votat reducerea vârstei de pensionare pentru personalul din sistemul de apărare trecut în rezeră
Deputații au votat reducerea vârstei de pensionare pentru personalul din sistemul de apărare trecut în rezeră
mai 07, 2020
Articolul anteriorCovid-19 Botoșani: 239 de cade medicale au fost infectate în județul Botoșani. 110 sunt vindecate
Articolul următorSuceava trimite 2.000 de combinezoane de protecţie Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț