La începutul anului calendaristic, prin februarie-martie, de ceva vreme încoace, se organizează evaluarea psihosomatică a copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie. Fără a avea 6 ani împliniți la intrarea în clasă pregătitoare, drept urmare, elev de clasa I înainte de a împlini 7 ani.
Această evaluare este făcută de specialiști – consilieri școlari sau logopezi. Ei sunt cei care, timp de câteva minute, adresează tot felul de întrebări și formulează cerințe la care piticul trebuie să răspundă. Responsabilitate mare, zic eu, aceea de a decide dacă micuțul este pregătit sau nu să devină școlar precoce în doar câteva minute…. Câteva minute care vor decide viitorul.
Responsabilitate mare, însă, și în dreptul părintelui, care îl aduce emoționat de mână pe micuțul și mai emoționat, la prima evaluare din lungul șir ce va urma dacă va deveni școlar. Drept urmare, în unele situații, părintele dornic de a avea timpuriu un școlar în familie, începe antrenamentul pentru testare cu o săptămână înainte. Îl întreabă câte în lună și-n stele și se bucură de fiecare dată când primește confirmarea a cât de multe știe cel mic. În alte situații, cel mic vine fără antrenamentul suplimentar, pentru că oricum era cu el la zi de la grădiniță.
Ajuns în fața specialistului, care știe să zâmbească larg în fața puiului de om, invariabil, emoțiile părintelui cresc. În cazul celui mic, lucrurile diferă: unii sunt relaxați și-ți spun și ție câte-n lună și-n stele, alții uită și cum îi cheamă. Unii se mobilizează pentru că i-a spus mama că doar o dată are ocazia să demonstreze acolo ce știe, alții refuză să spună și ceea ce știu. Depinde de măiestria consilierului școlar să ajungă la mintea și sufletul lui, în acele doar câteva minute.
Numai că, în ciuda acestor calități, e puțin cam greu să anticipezi cum va face față cel mic la școală în situații care vor fi repetitive și nu unice cum este aceasta. În situații în care va fi înconjurat de alți 30 de copii și nu va fi centrul atenției profesorului, ca acum. În situații în care va trebui să dea răspunsuri rapide, pentru că ceilalți colegi nu vor avea răbdare – cum are doamna aceasta drăguță – și i-o vor lua înainte. În situații în care va trebui să împartă puzzle-ul și cu colegul de bancă și multe alte provocări care nu trec poate prin mintea niciunuia la această evaluare, care e o situație specială și nu una în care va evolua micuțul în viitorul an.
Responsabilitate mare, deci, în dreptul doamnei evaluator. Poate dacă responsabilitatea aceasta ar fi susținută și de concluziiile doamnei educatoare care l-a urmărit timp de 3 ani și nu doar câteva minute, și de convingerea părintelui care de aproape 6 ani e un părinte responsabil și nu doar de câteva minute, lucrurile ar fi mai simple. Puțini sunt însă cei cărora le plac lucrurile simple… mulți cei care vor să le rezolve pe toate în doar câteva minute.
