Bonjour, chers amis!
Mărturiile despre francofonia, francofilia și francofilofonia românilor sunt numeroase. O fostă studentă la Universitatea Cergy-Pontoise, Tiffanie studentă la Universitatea Osswald, scria în anul 2000, după un stagiu la Suceava: „Numai după ce am adunat diverse informații de ordin istoric, lingvistic, și cultural am putut înțelege cum a cucerit limba franceză inimile românilor. Din punct de vedere istoric, latinitatea românilor este primul argument; apoi trecutul european comun al celor două țări, Franța și România, dar și susținerea reciprocă nu pot fi ignorate; în fine, din perspectivă lingvistică, limba română este considerată de romaniști ca fiind, fără îndoială, cea mai originală dintre toate limbile romanice. Prin împrumuturile heteroclite (din greacă, turcă, limbile slave), ca rezultat al contextului geografic particular, limba română se distinge, rămânând în același timp aproape, de limbile latine occidentale. În afară de toate acestea, atracția elitelor românești pentru cultura franceză, simbol al modernității și libertății, a sporit numărut francofililor și francofonilor români”.
“Fălticeni, mon amour” este titlul sugestiv al unei cărți inedite, în care Grigore Ilisei și Paul Miron, autorii susținuți de grafica lui Dan Hatmanu, au descris și ilustrat atmosfera plină de „franțuzisme” a orășelului lui Sadoveanu, Lovinescu, Labiș, Anton Holban, Grigore Vasiliu Birlic, Ștefan Gorovei, Monica Lovinescu.
„Cultura este memoria unui popor, conștiința colectivă a continuității istorice, modul de a trăi”, spune Milan Kundera, romancier francez origine cehă. Dar poporul înseamnă și istoria într-un spațiu geographic. Dacă vorbim despre cultura română, de exemplu, o înscriem volens nolens într-un teritoriu, într-o geografie fizică din care țâșnește, ca o fântână arteziană, geografia culturală.
Când afirmăm că orașul Fălticeni este locul cel prolific pentru personalitățile culturale din România, îl încărcăm imediat pe o hartă culturală. Francofilofonia românească, adică personalitățile culturale române care folosesc limba franceză pentru promovarea ideilor lor, se înscrie în geografia culturală francofilofonă, deci pe această hartă universală.
Revin la prietenul meu și al tuturor românilor, Jean-Yves Conrad, Doctor Honoris Causa al Universității din Suceava, pentru a vă arăta că reciprocitatea sentimentelor în spațiul francofon este, aproape normă. Deja faimoasa carte Paris…capitala României. Ghid al plimbărilor insolite pe urmele românilor celebri din Paris e dedicată de Jean-Yves Conrad, printre alții, lui Ion Irimescu, Iuliei Hașdeu și lui Mihai Eminescu.
„Românilor, trăitori sau dispăruți care au venit în România, Basarabia ori Bucovina, Serbia sau Ungaria, din munții Pindului a căror spirit a luminat și luminează încă viața capitalei noastre (Paris)”. „Iubitorilor de cultură română din țara mea de origine (Franța), pentru a-i încuraja să descopere scriitori, actori, cântăreți, muzicieni, pictori, sculptori, oameni de știință și politici”.
Voilà, chers amis, adevărata față a francofoniei în recto-verso-ul ei. Au revoir Mesdames, Mesdemoiselles, Messieurs, și pe data viitoare.
