Iulia Sîrghi, în dialog cu președintele Asociației SEVA, Angela Zarojanu. Discutăm despre lansarea cărții „Lumea Majestăţii Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române”, care va avea loc joi, 23 ianuarie, de la ora 17:00, la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava.
„Lumea Majestăţii Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române”, coordonat de Alexandru Muraru și Daniel Şandru. Invitat: Daniel Șandru. Prezintă: prof. univ. dr. Ștefan Purici. Lectură: Adina Tașcă, Codrin Bejenaru, trupa PI a Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, moderator: Angela Zarojanu.
Organizatori: Asociația SEVA, în parteneriat cu Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.
„Intrarea la acest eveniment este liberă. O să aveți posibilitatea să vă achiziționați cartea și o să fie un eveniment de marcă: având în vedere că este și la început de an, în preajma zilei Unirii, este aproape și de sărbătorirea a 120 de ani de la înființarea Muzeului Bucovinei, deci toate se leagă foarte frumos în Suceava la început de an” a menționat președintele Asociației SEVA, Angela Zarojanu.
Majestatea Sa Margareta – prima femeie aflată la conducerea Casei Regale a României, a Dinastiei și a Familiei Regale autohtone, suverană și custode al Coroanei Române, fiică de suveran al Regatului României, nepoată a monarhilor noștri Carol al II-lea și Regina-mamă Elena a României, precum și strănepoată a suveranilor României Mari, auguștii Ferdinand I și Maria – este, prin statut, misiune și destin, o personalitate unică a României contemporane și un reper al regalității europene.
Susținând promovarea intereselor majore ale României prin cele câteva sute de angajamente anuale, dar și aducerea în centrul societății a educației, a culturii, a mediului antreprenorial, a respectului pentru patrimoniu, a vieții spirituale și comunitare, a integrității și adevărului, Majestatea Sa se distinge astăzi, după trei decenii pe pământ românesc, ca un model statal, caracterologic, fundamental pentru români, pentru trăinicia națiunii, pentru generațiile viitoare și pentru cârmuitorii politici români și europeni, deopotrivă.
Și trebuie recunoscut unanim că avem astfel în față o moștenire istorică, instituțională și statală absolut remarcabilă. Se cuvine să adăugăm, aici, solemnul legământ din proclamația Custodelui Coroanei Române către țară, susținută în ziua trecerii la cele veșnice a Regelui Mihai, fundament al personalității sale pentru viitorime: „Chemată a fi urmașa bunului Rege Mihai, care mi-a lăsat ca sfântă moștenire iubirea și credința față de România, voi continua munca și voi respecta legământul său. În eforturile pentru dezvoltarea și consolidarea țării, voi avea ca model exemplul părintelui nostru și convingerea lui în destinul poporului român. (…) Sunt sigură că, în viitor, românii vor rămâne iubitori de Coroană, uniți în conștiință și acțiune, pentru propășirea națională, în contextul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice.
Cu emoție și onoare, cu simț al datoriei, ca bună româncă și Custode al Coroanei, îmi închin viața și munca națiunii noastre și românilor de pe tot Pământul”…
“Lumea Majestății Sale” este un prilej de a o omagia pe Majestatea Sa Margareta printr-un volum jubiliar, în care membri ai Familiei Regale a României, succesori la tron sau membri ai familiilor regale europene domnitoare sau nedomnitoare, colaboratori apropiați, prieteni de familie, personalitați diplomatice, nume importante ale prezentului instituțional românesc și european aștern amintirile, gândurile sau proiecțiile lor asupra vieții, misiunii și destinului Custodelui Coroanei pentru România anului 2020.