full screen background image

Președintele clubului de futsal Bucovina Vicovu de Jos, Cornel Carcea, la Viva FM

În cadrul emisiunii de sport realizată de Manuel Costache la VIVA FM RĂDĂUȚI a fost invitat Cornel Carcea, președintele clubului de futsal Bucovina Vicovu de Jos.

Echipa de futsal Bucovina Vicovu de Jos a activat în liga întâi a campionatului României, alături de echipe foarte puternice în acest sport, cum ar fi cele din Deva, Timișoara sau Galați. Din păcate, nesustinuți financiar, cei din Vicov de Jos s-au retras din campionatul național în vara trecută.

Când toți credeau că s-a terminat cu futsalul în zonă, Cornel Carcea a continuat cu echipa de juniori U19 a clubului, echipă cu care a avut rezultate foarte bune în această toamnă.

Ajutat în continuare de fostul antrenor, Cristi Burlică, și de fostul căpitan al echipei de seniori, Alin Schipor, Carcea este entuziasmat de jocul și rezultatele obținute, sperând că se vor califica în turneul final, care va reuni cele mai bune patru echipe de juniori din țară.

Bucovina Vicovu de Jos U19 a făcut parte dintr-o o serie de șase echipe, din care două s-au retras ulterior, reușind să-și adjudece seria din care a făcut parte, trecând de adversari titrați cum ar fi Ceahlăul Piatra Neamț sau Politehnica Iași.

Câștigând seria, fotbaliștii vicoveni vor juca în play-off, seria est, alături de colegii lor din Piatra Neamț și echipele din Galați, Călărași, Târgu Secuiesc și Odorheiu Secuiesc. Primele două clasate se vor califica în turneul final al campionatului, care va fi organizat de Federația Română de Fotbal.

Fotbaliștii din Vicov de Jos se antrenează în campusul liceului din Vicovu de Sus, alături de Cristi Burlică și Alin Schipor, iar meciurile le dispută în sala din Vicov de Jos, care este omologată pentru competiții de futsal.

La meciuri echipa e condusă de către Alin Schipor, alături de echipă fiind și prof. Mircea Ungureanu.

Pe lângă rezultatele foarte bune echipa Bucovina Vicov de Jos a dat și un jucător la naționala României de U19. Este vorba de portarul Alin Cârdei, care a fost convocat la acțiunile lotului național.

În încheiere, Cornel Carcea a anunțat că, dacă va găsi susținere financiară, va continuă cu acești copii și în campionatul de seniori, pentru că ar fi păcat să se piardă o generație bună de jucători.

Alături de ei ar putea fi și câțiva dintre foștii fotbaliști ai echipei de seniori, care ar dori să reintre în circuitul futsalului, un sport foarte apreciat.

comments

comments