Vineri, 12 octombrie, în cadrul emisiunii sportive realizate de Manuel Costache la VIVA FM RĂDĂUȚI au fost invitați Cristian Aanei şi Claudel Petrescu, practicanți ai tenisului de masă și participanți în turneul “Ama Tur” România.
Cei doi practicanți ai sportului cu mingea de celuloid reprezintă Putna în competiții și în prima parte a emisiunii au amintit de turneele “Ama Tur” la care au participat anul acesta.
Claudel Petrescu a avansat deja la categoria Open, iar Cristian Aanei participă la categoria Avansați.
După o prezentare a tot ceea ce înseamnă comunitatea “Ama Tur” România și competițiile care se organizează, categoriile la care se desfășoară concursurile, localități care au organizat asemenea turnee în partea doua a emisiunii s- a vorbit despre “Cupa Putnei” ; turneu “Ama Tur” de categoria A, organizat la Putna în 28 septembrie.
A fost un turneu deosebit de reușit, cu peste 100 de participanți, jucându-se la 13 mese.
Turneul, aflat deja la treia ediție, a avut doar reacții pozitive din partea participanților, toți fiind încântați de organizarea și condițiile care le- au găsit la Putna. Printre protagoniștii acestui turneu au fost și mulți jucători din județul Suceava. Astfel ,la categoria “Începători”, pe locul doi s-a clasat Georgică Vlăișan, din Vicov de Jos. La această categorie, locurile 1 și 3 au fost ocupate de două tinere jucătoare din Ucraina!
Categoria ” Avansați ” i-a avut pe primele două locuri pe Gabi Tănase, din Suceava și pe Ionel Moroșan, din Grănicești. La această categorie ,Cristian Aanei s- a clasat în prima jumătate a clasamentului .
La categoria “Open” pe locul doi a fost Cristian Polocoșer, din Suceava, iar Claudel Petrescu a ocupat un onorant loc 5, care i-a adus puncte importante în clasamentul pe puncte al turneului.
La categoria “Elite “primul loc a fost ocupat de către sportivul Cosmin Hasna, din Straja, pe locul trei clasându-se o micuțăsportivă, de 15 ani din Târgu Mureș, Cezara Boeriu, despre care se va mai auzi în tenisul de masă.
Aanei, care este și viceprimarul comunei Putna, a ținut să mulțumească primarului comunei, George Coroamă, și a precizat că Sala Sporturilor din Putna, o sală nouă, modernă și cochetă a organizat și alte competiții la nivel național și județean.
De altfel, în perioada imediat următoare, între 8 și 11 noiembrie, în Sala Sporturilor din Putna va avea loc Cupa României la lupte libere și lupte greco romane, categoria juniori.
Pentru cei doi practicanți ai tenisului de masă urmează turneul de categoria A de la Valea Vişeului, unde vor participa, alături de Iulian Plămadă, la “Cupa Vaser”!
În final, s-a amintit și de Turneul Final al circuitului, care se va desfășura la Târgu Jiu, în perioada 2- 3 noiembrie, un turneu ce se va desfășura în patru săli, la 68 de mese, cu peste o sută de participanți la fiecare din cele patru categorii.