full screen background image

18 iulie – La fel de mândră

Weekendul trecut mi-a fost plin. Nu de soare, căci n-a fost prea darnic, nu de întâmplări sau locuri de poveste, căci e mai greu când nu schimbi locația să întâlnești magia și nici măcar de oameni noi.

Mi-a fost însă plin de bucuria pe care a stârnit-o în mine victoria Simonei Halep. I-am urmărit meciul de la Wimbledon cu aceeași emoție cu care am urmărit meciurile echipei de fotbal a României “Under 21”. Pentru că orice victorie ce vine ca rezultat al muncii cuiva mă bucură foarte mult. Firesc că n-am fost singura căreia victoria Simonei Halep i-a ridicat nivelul de bună dispoziție și optimism. Facebookul s-a umplut de fotografiile ei, multe însoțite de exprimarea mândriei de a fi român.

Pentru mine însă, bucuria aceasta, pe care o simt de fiecare dată când un concetățean de-al meu obține un rezultat de excepție, nu are legătură deloc cu mândria de a fi român. E ca și cum mi-aș asuma munca și rezultatul altuia, pe motiv că e rudă cu mine. E ca și cum victoria ei mă face pe mine mai bună și mai de apreciat în ochii celor de alte naționalități.

Un român excepțional precum Simona nu pune vălul magic pe ochii străinilor, astfel încât atunci când călătorești prin țări străine să te primească cu brațele deschise pentru că ești român, conațional cu Simona Halep. Pentru că nici nu merităm asta. Deci să spun că victoria Simonei a stârnit în mine românismul, mi se pare greșit.

Da, sunt tare bucuroasă că, după ani de muncă, a obținut un astfel de rezultat. Îl merita cu vârf și îndesat. Da, sunt tare bucuroasă că a exprimat recunoștința față de familia ei în momentul în care toate urechile iubitorilor de tenis erau ciulite spre ea. E semn că părinții au știut să o crească frumos, iar celebritatea nu a îndepărtat-o de ei. Și da, sunt tare bucuroasă că a dovedit modestie spunându-i adversarei că e cea care a inspirat-o. Faptul că a mulțumit țării ei într-un astfel de moment mi-a sugerat că e plină de bun simț și conștientă că poate fi un model pentru miile de români mai mici sau mai mari care au urmărit-o.

Însă nu sunt mai mândră după această victorie… că sunt româncă. Sunt bucuroasă că Simona ar putea fi un model pentru tinerele generații. Un model de ambiție, determinare, muncă, modestie și mult bun simț. Iar dacă la orele de dirigenție de la școală ar fi abordate astfel de subiecte, în loc să fie aplicată urecheală săptămânală legată de absențe și note proaste, dovadă a lipsei de recunoștință pentru eforturile părinților, moșilor și strămoșilor, dacă ar fi ajutați copiii să înțeleagă cum poți să-ți împlinești un vis adevărat, poate ar fi puțin mai bine. Și asta pentru că elevii știu că părinții sunt adulții care aleg singuri dacă să facă sau nu eforturi pentru binele copilului, iar victoria voievozilor medievali români a pălit de prea mult timp ca să-i mai motiveze.

În schimb, victoria Simonei Halep, cu siguranță îi mișcă mai mult. Bineînțeles, atunci când e completată și de doze de educație.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza