full screen background image

“Joburi în Europa”, la Radio VIVA FM

ibera circulație a lucrătorilor este una dintre libertățile fundamentale ale cetățenilor Uniunii Europene și unul dintre pilonii pieței interne, consacrat prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

EURES este o reţea de cooperare constituită din serviciile publice de ocupare a forţei de muncă şi alți membri şi parteneri – sindicate, patronate, firme private de plasare, instituții de învățământ – reţea coordonată de Comisia Europeană.

Obiectivul reţelei este de a facilita libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Spaţiului Economic European, cele 28 de state membre ale Uniunii Europene plus Norvegia, Liechtenstein şi Islanda, precum şi în Elveţia.

Dacă vrei să afli ce oferte sunt disponibile în vestul continentului, ascultă marți și vineri, la ora 10,40, “Joburi în Europa”, în întreaga rețea VIVA FM, cu Alina Andronic.

Birourile EURES din cadrul Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă din Regiunea de Nord-Est au pregătit și astăzi oferte interesante, pe care le prezentăm succint în cele ce urmează.

Germania deține, de departe, supremația în domeniu, datorită propunerilor consistente cu care ne-a obișnuit. Cei interesați pot opta pentru funcționari de urmărire a producției, specialiști și consultanți IT, șefi de birou, recepționeri, zidari, grădinari, bucătari, electricieni, mecanici, specialiști logistică, stivuitori, șoferi de camion și măcelari.

La o oarecare distanță cantitativă, Franța caută personal pregătit pentru lucrători polivalenți în hoteluri, operatori mașini de ambalat, funcționari în transporturi, proiectanți, operatori macarale, contabili, proiectanți, bucătari, mecanici și tinichigii auto.

Locul 3 la nivel european pe piața muncii revine Belgiei, cu ale ei oferte pentru proiectanți și analiști de sisteme, brutari, patiseri, agenți de vânzări, personal de îngrijire a sănătății, vânzători la tarabe și în piețe, asistenți medicali și menajere.

O figură frumoasă în această săptămână face Cehia, stat care avansează variante destinate șoferilor, muncitorilor necalificați în industria prelucrătoare, asamblorilor, bucătarilor, tehnicienilor, îngrijitorilor de animale și zidarilor.

Chiar dacă, la prima vedere, poate părea neconvingătoare comparativ cu vestul continentului, vecinul nostru Bulgaria insistă pe piața joburilor pentru ofițeri de credite, îngrijitori la domiciliu, programatori de aplicații, tipografi, agenți de asigurări și asamblori echipamente electrice.

Nu putem ocoli nici propunerile venite de peste Canalul Mânecii, Marea Britanie scoțând în evidență posturi pentru sudori și debitatori autogeni, cosmeticieni, coafori, bucătari, asistente medicale și moașe, instalatori, mineri și asamblori.

În nordul continentului, Olanda rămâne o variantă valabilă pentru cei care doresc să-și schimbe locul de muncă, datorită variantelor pentru bucătari, zugravi, chelneri, tâmplari, instructori fitness, recepționeri și ingineri constructori.

Încheiem periplul nostru cu o țară tradițional căutată de către români, Italia, și enumerăm doar cele mai solicitate ocupații : îngrijitori la domiciliu, operatori servicii telefonie, traducători, profesori în învățământul secundar, recepționeri hotel și chelneri.

Acestea fiind spuse, dacă v-am reținut atenția, trebuie să știți că amănunte puteți afla la Birourile EURES din cadrul Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă din județele Iași, Suceava, Botoșani și Neamț.

comments

comments