Cu siguranță, weekendul acesta toți ochii au fost îndreptați spre vizita Papei Francisc în România. Tânăr sau bătrân, ortodox sau catolic nu puteai comuta indiferent pe alt post de televiziune decât cel pe care s-a transmis în direct vizita lui. Măcar și pentru faptul că a fost prezent pentru prima dată la Iași, în Moldova, atât de aproape de noi. Și cred că sunt foarte puțini cei care, atunci când ceva părea imposibil de realizat, nu foloseau în copilărie expresia “Când o veni Papa de la Roma”. Și uite că Papa de la Roma a venit. Și astfel, pentru unii, orice a devenit posibil.
Nu mă număr printre cei care cad prosternați în fața unui om, oricât de înalt i-ar fi rangul bisericesc sau laic. În schimb, mă înclin de fiecare dată cu respect în fața celor care, deși aflați în vârful piramidei valorice, știu să ajungă la sufletul și mintea celor de la baza ei. Mă înclin în fața celor care, conștienți de valoarea personală, o iau ca pe un dar de bucurat și pe alții și nu ca pe o armă de controlat și de ținut la respect.
Ascultându-i cuvintele, îți devenea clar faptul că Papa Francisc a știut cum să se apropie de inimile și mințile tuturor românilor care l-au ascultat. Aș spune la fel de bine ca și președintele Consiliului European, Donald Tusk, la venirea în România. Ambii de top, ambii preocupați de a se apropia de ceilalți. Unul reprezentând politicul pur, altul reprezentând biserica. Ambii au citat sau au amintit de scriitori români, ambii au vorbit despre unitate și valori. Ambii au fost aplaudați la scenă deschisă.
Ambele prezențe ar putea fi lecții deschise pentru politicienii noștri care, de fiecare dată când țin un discurs, vorbesc prea puțin despre ce simt și ce fac ei și prea mult despre relele celorlalți găsind cu greutate sau deloc valori comune cu ceilalți.
Politicienii noștri n-au învățat încă faptul că românul e foarte sensibil la cuvintele bine ticluite și sătul de degete întinse acuzator spre celălalt. Că, până la a a face ceva, primul pas este să comunici ceva constructiv. E ca și în cazul cu haina care contează la prima vedere, deși nu îl face pe om.
E drept însă că nu e simplu să construiești un discurs bun, atâta vreme cât gândurile și faptele nu-ți sunt dintre cele mai bune. Iar nesinceritatea, oricât ai vrea să o maschezi, se dă singură de gol printre cuvinte. Și la fel de drept este că un discurs, oricât de bine ar fi ticluit, e egal cu zero în lipsa unor fapte pe măsură.
