Comisia juridică din Senat a avizat miercuri începerea urmăririi penale pentru liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care est acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari.
Preşedintele comisiei, social-democratul Robert Cazanciuc, a spus că au fost trei voturi “pentru”, două abţineri şi un vot “împotrivă”.
Raportul Comisiei juridice va fi trimis Biroului Permanent al Senatului, care îl va trimite plenului.
Conform lui Cazanciuc, încă de marţi Biroul Permanent a dispus un termen de două săptămâni pntru depunerea raportului, dar acesta va fi depus mai devrem.
La jumătatea lunii aprilie, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ruga Comisia Juridică să nu mai amâne cererea DNA de începere a urmăririi penale în ceea ce îl priveşte şi să dea cât mai rapid răspunsul Biroului Permanent pentru a programa dezbaterea.
“Îi rog foarte mult să nu mai amâne în niciun fel această chestiune şi să o pună cât mai rapid să dea răspunsul Biroului Permanent care sigur urmează să programeze dezbaterea. Eu nu am niciun fel de reţinere în a le prezenta colegilor mei punctul meu de vedere care este simplu de tot, acest dosar este un dosar instrumentat politic în buna practică a DNA-ului de până acum. Au venit cu 17.000 de pagini tocmai ca să dea impresia că e o lucrare, cum spun ei, o lucrare solidă. Sunt 17.000 de pagini de maculatură şi de acuzaţii care nu stă niciuna în picioare”, a explicat atunci preşedintele Senatului.
DNA a transmis, în 7 noiembrie 2018, Senatului cererea de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, acesta apreciind că este un demers politic şi exprimându-şi convingerea că în dosar e vorba de ”multă maculatură”.
Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de la o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore
Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini.