Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avertizat miercuri partidele care au intrat în noul parlament rezultat în urma alegerilor din 24 februarie că au cel mult două săptămâni la dispoziţie pentru a debloca activitatea legislativului şi de a crea o coaliţie majoritară, în caz contrar el va dizolva forul legislativ şi va convoca alegeri anticipate, informează Radio Chişinău.
Într-o conferinţă de presă, Igor Dodon a anunţat că s-a adresat miercuri Curţii Constituţionale pentru a preciza unele aspecte pentru a şti exact când ar putea semna decretul de dizolvare a parlamentului. Astfel, Dodon a solicitat să fie precizată de când începe numărarea celor trei luni în care parlamentul trebuie să-şi înceapă activitatea şi să învestească guvernul – de la 9 martie, când au fost validate mandatele deputaţilor, sau de la 21 martie, când a avut loc şedinţa de constituire a legislativului.
În acelaşi context, Dodon a criticat faptul că aleşii nu au ajuns până acum la crearea unei majorităţi parlamentare.
‘Este o premieră în istoria modernă a Republicii Moldova când la expirarea a trei luni de la alegerile parlamentare, la două luni de la şedinţa de constituire a acestuia nu avem preşedinte al legislativului, nu avem majoritate parlamentară, un guvern funcţional’, a declarat preşedintele moldovean. ‘ Condamn egoismul politic şi ambiţiile exagerate ale unor deputaţi şi grupuri parlamentare. Oamenii aşteaptă rezultate, aşteaptă crearea majorităţii parlamentare, ca deputaţii să se apuce de lucru’, a adăugat el.
‘Cel mai probabil au rămas doar două săptămâni. Până pe 7 iunie. Dacă nu faceţi o majoritate parlamentară, eu voi dizolva parlamentul’, a avertizat Dodon partidele intrate în noul legislativ: Partidul Socialist (prorus, proprezidenţial), Partidul Democrat (PD, al controversatului oligarh Vlad Plahotniuc), Blocul ACUM (Partidul Acţiune şi Solidaritate /PAS/ plus Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr /PPDA/) şi Partidul Şor. AGERPRES