full screen background image

Botoșaniul este, de astăzi, mai atrăgător pentru turiști. S-a dechis, oficial, Parcul de agrement Cornișa!

De astăzi, mult așteptatul Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa este funcțional 100%.  Investiția a fost inaugurată  în prezența a sute de oficialități din Regiunea de Nord – Est, dar și din Republica Moldova și Ucraina.

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani:

La inaugurare au fost invitați să participe și consilierii locali din cele trei mandate în care s-a derulat investiția, dar și fostul primar Ovidiu Portariuc:

Investiția, în valoare de 20 de milioane de euro, a fost suportată în proporție de 50% din bugetul lcoal și este cea mai mare din municipiul Botoșani. O  parte dintre obiective au fost date în folosință, pe rând, însă odată cu deschiderea sezonului estival, vor fi accesibile și cele mai atractive dintre acestea.

Eugen Țurcanu, directorul Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement:

Cel mai mare și modern parc de agrement și distracții din Moldova este întins pe o suprafaţă de 50 de hectare, are patinoar acoperit, terenuri sportive în aer liber sau acoperite, Skate-park, zonă de aqua park, river rafting, amfiteatru, zonă de escaladă, dar şi bazine de înot acoperite, unul cu dimensiuni olimpice, centru SPA și sala de fitness, piscine exterioare și zone verzi de relaxare.

Evenimentul este marcat cu un mega concert care aduce la Botoșani, în acest weekend, nume mari ale muzicii internaționale.

Urmează trei zile de spectacole dedicate și Zilelor Muncipiului Botoșani, cele două evenimente fiind cumulate în acest weekend.

Organizatorii au pregătit concerte cu artiști de talie internațională, trei prezentatori, un spectacol de lumini cu multe lasere de ultimă generaţie, ecrane şi un sound îmbunătăţit care va urca până la 100.000 de wați.

A fost amenajată o parcare în care încap 3.000 de mașini, iar în zona de spectacol este loc pentru aproximativ 20.000 de persoane.

Astăzi, în prima zi de spectacol, la scena mare amplasată în zona terenurilor de sport vor concerta Sound of Boney M feat Sheila Bonnick, Nana, Ottawan, Dr. Alban, Holograf, Gelu Graur, sâmbătă spectacolele vor fi susținute de Filarmonica Botoşani, Shift, Sore, DJ Rynno feat Sylvia, Ioana Ignat&Band, iar duminică, 19 mai, la Botoșani vor concerta Amadeus, Connect-R, Feli, Voltaj, Natalia Gordienko.

Viva Fm este partener media regional al acestui eveniment.

 

 

PROGRAMUL EVENIMENTELOR:

 

Vineri, 17 mai

12.00 – 14.00: Parada mascotelor

14.00 – 15.00: “Soacra de cu trei nurori”, după Ion Creangă, spectacol susţinut de actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache”

15.00 – 16.00: Spectacol de dans- Asociaţia „Cheia Sol”

16.00 – 17.00: “Fata babei şi fata moşului”, „Prostia omenească”, “Soacra cu trei nurori” – spectacol de teatru cu mici interpreţi

17.00 – 17.30: Spectacol cu mascote

18.00 – 24.00: spectacol cu artişti internaţionali şi naţionali la scena mare amplasată în zona terenurilor de sport – Sound of Boney M feat Sheila Bonnick, Nana, Ottawan, Dr. Alban, Holograf, Gelu Graur

 

Sâmbătă, 18 mai

13.00 -18.00: Festivalul de interpretare şi creaţie „Tinere speranţe” – Asociaţia „Arlechin”

15.00 – 16.00: Atelier de dezvoltare muzicală

18.00 – 24.00: Spectacol scena mare: Filarmonica Botoşani, Shift, Sore, DJ Rynno feat Sylvia, Ioana Ignat&Band

 

Duminică, 19 mai

14.00 – 16.00: Spectacol de dans şi muzică Asociaţia „Cheia Sol”

16.00 – 17.00: “Nunta cu năbădăi”, „Fata bună, fata rea” – Spectacol de teatru cu mici interpreţi

18.00 – 24.00: Spectacol scena mare – Amadeus, Connect-R, Feli, Voltaj, Natalia Gordienko

comments

comments