full screen background image

17 mai – Nu doar plimbare bifată

În urmă cu 42 de ani, Consiliul Internațional al Muzeelor a stabilit ca ziua de 18 mai să fie în întreaga lume una dedicată muzeelor. Tema sărbătorii de anul acesta dovedește preocuparea muzeelor pentru o schimbare: „Muzeele ca centre culturale – viitorul tradiţiilor”. Pentru că muzeele sunt despre trecutul care ar putea să influențeze viitorul oricărei persoane care le trece pragul.

Doar că, dacă stau bine să mă gândesc, de multe ori vizita la muzeu este asociată de copii cu plictisul. Devine motiv de bucurie doar dacă e o activitate care-i scutește de orele de matematică sau de chimie sau dacă ține locul de a lucra suplimentar acasă pentru alte discipline.
Exceptându-i pe adulții preocupați de istorie, artă și cultură în general, greu îi aduci pe ceilalți la muzeu, din proprie inițiativă. Pentru că vizita la muzeu a însemnat de prea multe ori doar să privești și uneori și să asculți. Iar dacă în copilărie ai fost dus la muzeu și doar ai privit și ascultat, fără să interacționezi cu oamenii și lucrurile întâlnite, e greu de crezut că vei reveni ca adult cu plăcere sau că vei fi capabil să transformi pentru propriul copil acest demers într-o experiență ce se dorește a fi repetată.

Și, totuși, muzeele chiar sunt locuri interesante, din care ai putea învăța cu multă ușurință o sumedenie de lucruri… cu condiția ca nu doar să privești și să asculți. Tema de anul acesta a Zilei Internaționale a Muzeelor dovedește că s-a înțeles că e nevoie de o reinventare a muzeelor pentru a deveni interactive, flexibile și adaptabile, orientate către cerințele societății de azi, care cam duce lipsă de răbdare. Dar până la o schimbare vizibilă a muzeelor, cred că va mai trece ceva timp, deci e rost de o schimbare măcar din partea adultului însoțitor al grupului de copii vizitatori.

Cum?… În primul rând să te informezi tu puțin despre cele ce urmează a fi văzute în muzeu. Apoi să alegi un muzeu cu ghid. Care să explice cele văzute. Iar dacă ghidul lipsește sau este, dar nu e prea priceput la povești, să le spui tu. Poveștile plac copiilor, indiferent despre ce sunt. Și îi ajută să rețină mult mai bine informațiile. Ideal ar fi să poată pune mâna pe cele văzute, să poată intra în poveste, dar sunt puține expozițiile în care acest lucru este posibil, din motive obiective.

Deci vizita la muzeu nu ar trebui să fie doar o plimbare bifată printre exponate. Ar trebui să fie o poveste adevărată despre trecut spre o proiectare mai bună a viitorului fiecăruia.

comments

comments