full screen background image

Sucevenii pot verifica electronic dacă sunt asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate

Preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, dr. Claudiu Cobuz (foto), reaminteşte persoanelor asigurate că pot verifica electronic dacă sunt asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate și dacă au card național de asigurări de sănătate emis, prin introducerea codului numeric personal în câmpul “CNP” din aplicaţia de pe site-ul CNAS la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html.

Conform Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, persoanele asigurate au obligația să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie și casa de asigurări de sănătate asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asigurați.

De asemenea, li se reaminteşte persoanelor asigurate, precum şi furnizorilor de servicii medicale şi medicamente, că valabilitatea cardurilor naționale de sănătate a fost prelungită de la 5 la 7 ani.

“Asigurații pot folosi la toți furnizorii de servicii medicale aflați în relații contractuale cu CAS Suceava cardurile de sănătate încă doi ani după data înscrisă pe suprafața documentului, iar furnizorilor respectivi le vor fi decontate serviciile astfel prestate către asigurați”, a precizat Cobuz.

comments

comments