Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită modificarea Legii educaţiei naţionale în sensul asigurării participării studenţilor în procesul de alegere a rectorului în proporţie de 25% din totalul electoratului.
“Pornind de la premisa că studenţii reprezintă unul dintre pilonii de bază ai actului educaţional, consideraţi a fi parteneri cu drepturi egale ai comunităţii academice şi numărând peste două treimi din totalul membrilor comunităţii universitare, subliniem faptul că este absolut necesar ca acestora să li se ofere posibilitatea de a-şi aduce contribuţia în tot ceea ce presupune dezvoltarea şi îmbunătăţirea învăţământului superior. Astfel, solicităm modificarea Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale în sensul asigurării participării studenţilor în procesul de alegere a rectorului în proporţie de 25% din totalul electoratului. Situaţia actuală a participării studenţilor la alegerea rectorului este una îngrijorătoare, prin prisma faptului că media la nivel naţional este de doar 12,18%, nejustificat de redusă pentru principalii beneficiari ai procesului de învăţământ”, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES de ANOSR.
Organizaţia menţionează că în urma unei analize a planurilor manageriale care au stat la baza candidaturii actualilor rectori ai universităţilor de stat s-a observat o importanţă redusă acordată de către aceştia aspectelor care îi vizează direct pe studenţi.
“Se constată, astfel, faptul că doar 17,5% dintre planurile manageriale au atins, spre exemplu, subiectul abandonului universitar. Legat de prioritizarea aspectelor menţionate în actele normative, la doi ani de la intrarea în vigoare a Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a centrelor de consiliere şi orientare în carieră în sistemul de învăţământ superior din România, aprobată prin Ordinul nr. 650/2014 al ministrului educaţiei naţionale, doar trei candidaţi la funcţia de rector şi-au propus majorarea finanţării acestora, din fonduri proprii ale universităţii, în vederea creşterii numărului de activităţi pentru studenţi, iar alţi cinci rectori şi-au asumat eficientizarea activităţii acestor centre”, susţin reprezentanţii ANOSR.
Un alt semnal de alarmă tras de studenţi este reprezentat de faptul că doar 20% dintre planurile manageriale ale rectorilor propun iniţierea unor întâlniri periodice cu reprezentanţii studenţilor sau cu organizaţiile studenţeşti din universitate în vederea luării deciziilor, identificării problemelor cu care se confruntă aceştia sau menţinerii unui dialog constant între conducerea administrativă a universităţii şi studenţi. Iar în 30% dintre planurile manageriale nu se menţionează deloc necesitatea consultării studenţilor.
“Dorim să evidenţiem susţinerea internaţională a demersului iniţiat de către ANOSR privind creşterea ponderii studenţilor în procesul de alegere a rectorului. Aceasta se datorează faptului că în urma Adunării Generale a Organizaţiei Europene a Studenţilor (ESU – European Students’ Union), liderii studenţilor din peste 40 de ţări ale Spaţiului European al Învăţământului Superior (SEIS) au adoptat în unanimitate rezoluţia iniţiată de ANOSR prin care susţin asigurarea participării studenţilor din România în proporţie de 25% în procesul de alegere a rectorului. (…) Totodată, ANOSR este de părere că studenţii au demonstrat maturitatea necesară pentru a participa la procesele decizionale dintr-o universitate şi că prin intervenţiile reprezentanţilor acestora s-a reuşit modernizarea şi dezvoltarea sistemului de învăţământ superior românesc”, afirmă studenţii. AGERPRES