full screen background image

Moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, pe ordinea de zi a Senatului

Moţiunea simplă “Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!”, iniţiată de PNL şi USR şi depusă pe 8 aprilie în plenul Senatului, urmează să fie dezbătută şi votată luni, potrivit site-ului acestui for legislativ.

Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat a decis pe 15 aprilie, data la care a fost pentru prima oară programată moţiunea pentru dezbatere şi vot, amânarea pentru 6 mai a dezbaterii acestei moţiuni.

Senatorii liberali şi cei ai Uniunii Salvaţi România susţin că ministrul de Finanţe nu mai poate deţine această funcţie deoarece a dat “destule dovezi de incompetenţă”, iar prezenţa sa în fruntea acestui minister pune România într-un “pericol economic major şi într-o postură jenantă” faţă de partenerii europeni şi euroatlantici.

“Partidul Naţional Liberal împreună cu Uniunea Salvaţi România consideră că ministrul Eugen Teodorovici a dat destule dovezi de incompetenţă, a minţit destul şi a ameninţat destul. Prezenţa sa în continuare în fruntea Ministerului Finanţelor Publice pune România într-un pericol economic major şi într-o postură jenantă faţă de partenerii noştri europeni şi euroatlantici. Eugen Teodorovici nu mai poate fi ministrul Finanţelor Publice!”, se arată în moţiunea simplă.

Senatorii PNL şi USR prezintă declaraţiile a 22 de români referitoare la ministrul de Finanţe.

“Moţiunea pe care o prezintă PNL şi USR reprezintă o premieră pentru politica românească. Este pentru prima oară în Parlamentul României când un partid politic face posibil ca vocea cetăţenilor acestei ţări, indiferent de vârstă şi ocupaţie, să fie auzită în Parlament. Ne-am gândit că ar fi cel mai potrivit ca, după doi ani de guvernare dezastruoasă PSD-ALDE, demisia ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să fie cerută direct de români. Domnul ministru trebuie să audă că trebuie să plece acasă de la românii cărora le-a afectat negativ viaţa prin declaraţiile şi măsurile luate. Suntem siguri că, în timp ce unii politicieni îi înjură şi agresează pe cei care au scris alături de noi, PNL şi USR, această moţiune, ministrul nu va avea curajul să o facă. (…) În finalul acestei moţiuni simple este clar atât pentru noi, Opoziţia, dar şi pentru cetăţenii acestei ţări că pentru domnul Eugen Orlando Teodorovici există doar o cale onorabilă de urmat: demisia”, se precizează în moţiune. AGERPRES

comments

comments