Creștinii ortodocși celebrează astăzi Joia Mare sau Joia Neagră, cum mai este ea cunoscută în popor. Patru lucruri sunt prăznuite în Joia Mare: spălarea picioarelor apostolilor de către Iisus Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina împărtășaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către cei care voiau să-l ucidă.
Cred că e Mare joia aceasta pentru că e ziua în care a plecat Iisus pe drumul care i-a fost sortit și Neagră pentru că e ziua trădării. Și-mi spun că un popor atât de credincios cum este declarat cel român, cu siguranță gândește la trădare mai mult în această perioadă. Spre cea trecută și spre cea prezentă.
Pentru că, de o vreme încoace, suntem trădați ca nație câte puțin în fiecare zi. Numai că nu e doar vina celor de la putere care trădează și promovează trădarea. Ci și a noastră, a celor care, la 100 de ani de la Marea Unire, suntem mai puțini uniți ca niciodată. Pentru că nu ne mai iubim și nu mai avem încredere în neamul nostru. Nu ne mai respectăm și nici nu mai tânjim după respect prea mult. Și, privind în sus, vedem lipsa valorii și o răsfrângem asupra tuturor. Neputința celor care ne conduc în a face bine, o preluăm și noi, blazați.
Romanii din care ne tragem spuneau că „Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință”. Nu dă nici omului și nici unei nații. Iar noi ne-am cam pierdut stăruința. Or fi de vină și noile tehnologii mediatice, globarizarea și modernizarea pe care, popor ospitalier fiind, le-am primit cu brațele deschise. Toate ne-au făcut să uităm câte puțin că putem avea o țară demnă, cu conducători pe măsură, doar prin stăruință. Și le transmitem blazarea noastră și tinerilor. Care nici nu au avut șansa să trăiască în vremuri ce le-ar fi fost exemplu. Și care pricep realitatea așa cum le-o oferitm noi. O realitate tristă, în care prostia e la putere, în care oamenii capabili stau deoparte și doar se miră și deplâng.
Dar, așa cum în Joia Neagră unii gândesc spre trădare, poate, în Săptămâna Luminată, vor gândi și vor acționa pentru speranță. Personală și colectivă. Gândind că schimbând ceva în preajma lor, cu stăruință, fiind model de schimbare și pentru ceilalți, vor vedea în jurul lor multiplicându-se această atitudine la nivel de nație.
