full screen background image

Parlament/Comisiile juridice – aviz favorabil pentru organizarea referendumului la solicitarea preşedintelui

Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au dat, marţi, aviz favorabil pentru organizarea referendumului la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a precizat la şedinţa comisiei că majoritatea parlamentară susţine un aviz favorabil “fără niciun fel de intervenţii”.

“Noi, majoritatea, susţinem un acord favorabil cu niciun fel de intervenţii. Este dreptul preşedintelui să solicite organizarea referendumului. Că preşedintele doreşte extinderea acestor consultări… Raportul este un aviz favorabil fără niciun fel de intervenţii”, a spus Iordache, precizând că se preconizează ca avizul favorabil al Comisiilor juridice să intre în plenul Parlamentului miercuri, la ora 10,00.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis pe 4 aprilie preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, scrisoarea cu privire la temele referendumului naţional care va fi organizat pe 26 mai.

“În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţie, precum şi ale art. 2 şi art. 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-menţionate”, precizează Iohannis în scrisoarea transmisă conducerii Parlamentului. AGERPRES

comments

comments