Preşedintele interimar al formaţiunii “Uniunea pentru Bucovina”, Sandrinio Neagu, cere stoparea jafului din banul public în municipiul Suceava.
El se referă la lucrările făcute în zona centrală a Sucevei, unde au căzut dalele la fântâna arteziană din parcul central, iar coşurile de gunoi au fost vopsite doar până la jumătate.
Printr-un comunicat de presă, Sandrinio Neagu transmite:
“Dale căzute la fântâna arteziană din parcul central şi coşuri de gunoi vopsite doar până la jumătate (foto).
Aşa arată nişte lucrări realizate de Primăria Suceava. Practic, o bătaie de joc la adresa sucevenilor şi a bunului simţ. În parcul central din Suceava, dalele care plachează fântâna arteziană au „obosit” şi au picat.
Din imagini se vede că la placare s-au folosit materiale de proastă calitate, care, în mod evident, nu aveau cum să reprezinte o garanţie pentru lucrare. Adezivul a cedat, iar plăcile de marmura sau travertin au ajuns la pământ.
În plus, în interior, părţile metalice sunt pline de rugină, semn al unei îngrijiri de calitate de-a lungul timpului.
Şi nu este singura „operă de artă” a gospodarilor din Primăria Suceava. În acelaşi parc central au fost vopsite coşurile metalice de gunoi.
O operaţiune care, la prima vedere, pare banală şi simplă. Într-adevăr, este simplu pentru cineva care chiar vrea să facă treabă. Din păcate, nu este şi cazul celor de la Primăria Suceava.
Coşurile de gunoi au fost vopsite prin exterior. În interior, vopseaua a ajuns doar până la jumătatea coşurilor. Cu siguranţă, explicaţii vor exista, dar de explicaţii s-au săturat mai toţi sucevenii.
Uniunea pentru Bucovina cere stoparea jafului din banul public. Suceava nu este terenul de încercare pentru hoţi. E timpul să luăm atitudine şi să nu mai permitem aceste golănii ordinare. E timpul ca şi în Suceava lucrurile să se schimbe în bine, să începem o dezvoltare reală a oraşului.
Uniunea pentru Bucovina crede că este timpul unui nou început pentru Suceava, iar acest nou început va fi posibil prin implicarea unui număr cât mai mare de locuitori ai acestui oraş.”