Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să semneze decretul de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr, pentru că acesta s-ar fi numărat printre personajele de “tristă amintire care făceau jocurile murdare” ale fostului regim comunist.
“Vă cer, astăzi, domnule preşedinte, să vă intraţi în rolul constituţional de garant al democraţiei şi să semnaţi urgent decretul de revocare din funcţie a procurorului general, o solicitare care, independent de faptele sus menţionate, care nu fac decât să agraveze lucrurile, v-a fost deja transmisă de ministrul Justiţiei (…) Este vorba despre dezvăluirile terifiante potrivit cărora procurorul general al României, persoană care ar trebui să fie un model de etică şi de conduită pentru magistraţii acestei ţări, s-ar fi numărat printre personajele de tristă amintire care făceau jocurile murdare ale fostului regim comunist”, precizează Tăriceanu într-o scrisoare deschisă transmisă miercuri.
Şeful Senatului mai scrie că se impune “clarificarea de urgenţă”, în contextul faptelor prezentate de media, a apartenenţei ori nu a lui Augustin Lazăr la “grupul procurorilor comunişti absolvenţi ai celebrei Şcoli de la Bran. Cum se ştie, acea şcoală a format, începând din 1969, toţi procurorii care aveau să fie folosiţi în aplicarea directivelor partidului comunist şi ale Securităţii privind anchetarea şi reprimarea brutală a tuturor cetăţenilor români care îndrăzneau să mişte în front”.
“O şcoală care, prin profesori provenind din Miliţie, Securitate şi de la Academia “Ştefan Gheorghiu”, instruia procurorii comunişti, atent selectaţi, cum se făceau anchetele ‘speciale’ pe bază de tortură, şantaj, substanţe halucinogene, cum să închidă ochii la abuzurile anchetatorilor din Securitate, cum să şantajeze judecătorii care nu erau dispuşi să ‘coopereze’ suficient, cum să li se facă înscenări avocaţilor, cum să se accepte necondiţionat mandatele Securităţii de percheziţie, ori de arestare, pe bază de probe falsificate şi multe altele asemenea. De-a lungul anilor, ne amintim că au apărut mărturii directe vizavi de aceste practici odioase. Din nefericire, aceste fapte au continuat să fie atent mascate după căderea comunismului, cu largul concurs al serviciilor secrete, care au ajutat la conceperea unor mape profesionale incomplete în cazul multor magistraţi. În acest caz văd că se află şi actualul procuror general a cărui mapă profesională a fost atent albită de prietenii lui din umbră”, mai susţine, printre altele, Tăriceanu.
Marţi, procurorul general, Augustin Lazăr, a respins afirmaţiile lansate în spaţiul public potrivit cărora ar fi făcut poliţie politică, postând pe pagina de Facebook a Ministerului Public adeverinţe de la CNSAS în care se precizează că nu există documente din care să rezulte calitatea sa de lucrător sau de colaborator al Securităţii comuniste. AGERPRES