full screen background image

Începe a doua etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019 – 2020

Cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019 – 2020, ce se adresează copiilor care nu au fost înscrişi sau nu au participat în prima etapă, începe marţi şi se încheie pe 8 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Conform metodologiei de înscriere, în săptămâna 12 – 19 aprilie, inspectoratele şcolare vor centraliza şi soluţiona cererile părinţilor, tutorilor legal instituiţi sau reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi în vreo unitate de învăţământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al minorului.

În prima etapă de înscriere în învăţământul primar au fost depuse la nivel naţional 150.084 de cereri.

Astfel, dintre cererile depuse în perioada 4 – 22 martie, 128.703 (85,8%) vizează copii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2019, inclusiv, iar 21.381 de cereri (14,2%) – copii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv. AGERPRES

comments

comments