full screen background image

Transportatorii români protestează miercuri, la Strasbourg, în faţa Parlamentului European

Transportatorii români protestează miercuri, la Strasbourg, în faţa Parlamentului European, împotriva Pachetului 1 de mobilitate, a anunţat Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT).

La acest protest vor participa şi alte alte patronate din România şi din ţări din Europa de Est.

“Ţările vestice încearcă să profite de situaţia generată de Brexit şi vor să voteze cele trei componente cruciale ale Pachetului de mobilitate 1, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, desfăşurată în data de 27 martie. Federaţia Operatorilor Români de Transport se opune vehement prevederilor din Pachetul 1 de mobilitate, fiind împotriva restricţionării cabotajului, respectiv introducerea unei perioade de ‘răcire” (cooling-off) de 5 zile (sau oricare altă perioadă) înainte ca alte operaţiuni de cabotaj să poată fi efectuate în aceeaşi ţară cu acelaşi autovehicul”, susţin reprezentanţii FORT.

De asemenea, transportatorii români spus “nu” pentru întoarcerea acasă a conducătorilor auto cel puţin o dată la patru săptămâni – sau, în cazul în care şoferul alege să ia două repausuri săptămânale reduse, după trei săptămâni pe drum.

FORT solicită şi reanalizarea condiţiilor de efectuare a perioadei de repaus săptămânal normal în cabina autovehiculului, fiind, totodată, împotriva aplicării regulilor detaşării la transporturile rutiere.

“Pentru a promova din nou această poziţie, în încercarea de a bloca un vot nedrept, reprezentanţii FORT se vor deplasa la Strasbourg pe data de 27 martie, pentru a participa la un protest similar celui din luna ianuarie a.c., împotriva Pachetului 1, alături de alte patronate din România şi din ţările estice”, se menţionează într-un comunicat al federaţiei.

Nu în ultimul rând, FORT solicită public atât Guvernului României cât şi europarlamentarilor români să se implice serios în acest subiect, susţinând interesul firmelor de transport autohtone a căror activitate ar fi grav pereclitată de adoptarea unor măsuri ce încalcă principiile de bază ale funcţionării Uniunii Europene.AGERPRES

comments

comments