full screen background image

Moţiunea simplă pe Transporturi, dezbătută lunea viitoare şi votată miercuri

Moţiunea simplă pe Transporturi, iniţiată de PNL şi PMP, va fi dezbătută lunea viitoare de plenul Camerei Deputaţilor şi va primi votul final miercuri.

Decizia a fost luată în şedinţa Biroului permanent al Camerei.

Deputatul liberal Lucian Bode a anunţat, miercuri, în plen, depunerea moţiunii simple ‘Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3’, iniţiată de PNL şi PMP.

“Poate sunteţi surprinşi că, la o lună de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor de către dl Răzvan Cuc, Opoziţia a decis să sancţioneze cu o moţiune simplă activitatea ministrului Transporturilor. (…) Într-o lună de mandat, două domenii strategice pentru economia României, mă refer la sectorul feroviar şi sectorul aerian, se află într-o criză fără precedent din cauza unor decizii iresponsabile în ceea ce priveşte managementul acestor sectoare. În cele câteva săptămâni de mandat, dl ministru Cuc a girat o serie de modificări legislative care aruncă în derivă transportul public de persoane, intrajudeţean, interjudeţean şi transportul în regim de taxi. Pentru aceste motive, deputaţii PNL şi PMP depun moţiunea simplă”, a precizat Bode. AGERPRES

comments

comments