full screen background image

Reacția Mitropoliei Moldovei la cazul preotului acuzat că a agresat un copil

Preotul acuzat că ar fi agresat, în timpul unei ore de religie, un elev de la şcoala din localitatea Baranca – comuna Cristineşti, din judeţul Botoşani, ar putea rămâne „fără binecuvântarea de a mai preda religie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), Constantin Sturzu, pentru Agerpres. Potrivit acestuia, biserica condamnă folosirea violenţei nu doar în şcoli, ci şi în societate, în general.

„Vom ţine cont atât de mărturia preotului, cât şi de ceea ce vor stabili autorităţile şi evident că, dacă lucrurile se confirmă chiar şi într-o mică măsură, părintele riscă să i se retragă binecuvântarea de a mai preda ora de religie, pentru că, chiar dacă dânsul susţine că preotul a fost provocat şi înţeleg că sunt mărturii că sistematic ar fi deranjat ora şi ar fi ameninţat pe preot în multe feluri, nu se justifică folosirea violenţei, chiar şi un simplu tras de urechi nu îşi are rostul. Este absolut regretabil şi inadmisibil, de a folosi violenţa chiar şi într-un grad foarte mic”, a afirmat Sturzu.

Oficialul MMB a adăugat că elevul care susţine că ar fi fost agresat de profesorul de religie aparţine unui alt cult religios şi că acesta nu era implicat în lecţii la ora de religie ortodoxă.

„A rămas la ora de religie ortodoxă şi nu a fost implicat în niciun fel. Dânsul ieşea la tablă şi făcea ce vroia sau juca X şi 0 cu fratele sau un verişor din clasă. Efectiv făceau ce vroiau. Nu ţineau cont de rugămintea preotului de a sta liniştiţi, dar în niciun caz nu a fost vorba ca preotul să îl agreseze pentru că nu s-ar fi închinat”, a spus Sturzu.

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani a dispus efectuarea unei anchete administrative la şcoala din localitatea Baranca, după ce un elev a fost agresat de profesorul de religie, a declarat, duminică, inspectorul şcolar general al IŞJ, Gabriel Hârtie.

Potrivit acestuia, incidentul, în urma căruia elevul de 11 ani a ajuns la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, va fi anchetat de Comisia de disciplină de la nivelul unităţii de învăţământ, sub monitorizarea IŞJ.

„Şcoala, ca şi angajator, va face o cercetare disciplinară şi tot ea va stabili eventualele măsuri sau sancţiuni ce se impun a fi luate. ISJ va monitoriza derularea anchetei şi, eventual, va interveni, dacă măsurile propuse de Consiliul de administraţie al şcolii nu respectă legislaţia în vigoare sau realitatea faptelor. Dacă faptele se confirmă, indiferent de intensitatea agresiunii fizice, domnul profesor nu are nicio scuză”, a afirmat Hârtie.

Cazul copilului de la Baranca este anchetat şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), care a întocmit un dosar penal pe numele profesorului, care este şi preot.

„Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ, Nicoleta Federciuc.

Agresiunea de la Şcoala Baranca a avut loc vineri, în timpul orei de religie. Mama copilului susţine că fiul său a fost tras puternic de ureche şi lovit cu capul de peretele clasei.

comments

comments