Municipiul Piatra-Neamţ va găzdui, în perioada 21-22 martie, prima ediţie a Festivalului “Turn Folk”, eveniment cultural dedicat muzicii folk, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, primarul Dragoş Chitic.
Această ediţie este una pilot, însă edilul şi-a exprimat speranţa ca festivalul să devină unul de tradiţie.
“Ideea a venit anul trecut, în momentul în care am organizat o seară de folk în cadrul Zilelor Oraşului. Am retrăit atunci, cu toţii, emoţia reîntâlnirii cu Cenaclul Flacăra. (…) Folk-ul nu are vârstă şi generează o stare spirit specială, iubitorii de folk sunt oameni deosebiţi, cu o sensibilitate aparte. Folk-ul uneşte cel mai bine generaţii diferite de oameni, iar acest festival transformă un vis în realitate”, a spus Dragoş Chitic.
Unul dintre folk-iştii care va urca pe scena festivalului este Adrian Bezna, el afirmând, în aceeaşi conferinţă de presă, că festivalul va fi un liant între generaţii.
“Aducem pe scenă generaţii diferite de folk-işti, patru echipe de oameni, profesor şi copil, care vor concerta. De asemenea, înainte de concerte vom merge în patru instituţii de învăţământ din municipiul Piatra-Neamţ, unde ne vom întâlni cu copiii şi profesorii în cadrul unor evenimente denumite ‘Să dăm folk la şcoli’ “, a spus Adrian Bezna.
Printre cei care vor urca pe scena celor două zile de festival sunt Cătălin Stepa, Adrian Mărgineanu, Ştefania Iacob, Walter Ghicolescu şi Sorin Poclitaru.
Festivalul se desfăşoară la Cinema “Mon Amour” din municipiu, intrarea este liberă, iar ora de începere va fi 17,30. AGERPRES