Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, va găzdui şi prezida, în perioada 11-12 martie, reuniunea informală a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre ale Uniunii Europene (reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale), evenimentul urmând să aibă loc la Palatul Băncii Naţionale a României din Bucureşti.
La reuniunea informală vor participa miniştri şi secretari de stat pentru afaceri europene din statele membre UE, Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru o mai bună legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, Günther Oettinger, comisarul european pentru buget şi resurse umane, precum şi reprezentanţi ai Secretariatului General al Consiliului.
În marja reuniunii, Preşedinţia României la Consiliul UE organizează, luni, la Muzeul Naţional de Artă al României, o întâlnire informală cu participarea reprezentanţilor statelor candidate (Albania, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia şi Turcia).
Marţi, în cadrul reuniunii informale a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene, va avea loc o dezbatere privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, un dosar de actualitate la nivel UE, emblematic pentru Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. A doua sesiune de lucru se va concentra asupra viitorului Europei, cu accent pe priorităţile cheie care ar trebui să ghideze activitatea Uniunii în următorii cinci ani, în pregătirea noii Agende Strategice a UE.
Pe agenda reuniunii informale a miniştrilor şi a secretarilor de stat pentru afaceri europene se află Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 şi Viitorul UE, inclusiv din perspectiva conturării noii Agende Strategice a UE.
Viitorul buget multianual al UE va trebui să ofere Uniunii resursele necesare pentru atingerea obiectivelor următorilor şapte ani, într-un echilibru între politicile generatoare de creştere şi convergenţa şi răspunsul la provocări emergente. În cadrul reuniunii de la Bucureşti, miniştrii şi secretarii de stat pentru afaceri europene, împreună cu reprezentanţii instituţiilor europene, vor avea o dezbatere cu privire la viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, care să contribuie la stimularea avansării în timp util a negocierilor, în conformitate cu Concluziile Consiliului European din decembrie 2018. Obiectivul Preşedinţiei României la Consiliul UE este de a continua discuţiile într-un ritm dinamic, în perspectiva facilitării unui acord politic în acest dosar, în toamna anului 2019.
Dezbaterile de la Bucureşti îşi propun să ofere cadrul oportun pentru o reflecţie cuprinzătoare cu privire la priorităţile cheie care ar trebui să se reflecte în definirea viziunii strategice a Uniunii pentru următorii cinci ani, pornind de la rezultatele în implementarea Agendei Strategice a Uniunii din iunie 2014. Discuţiile de la Bucureşti sunt deosebit de oportune în perspectiva dezbaterilor care vor avea loc la Summit-ul informal pe care România îl va găzdui la Sibiu, pe 9 mai, în pregătirea adoptării, la Consiliul European din iunie, a liniilor fundamentale ale viitoarei Agende Strategice a Uniunii pentru perioada 2019-2024, corespunzătoare noului ciclu instituţional, după alegerile europene din luna mai. Obiectivul Preşedinţiei României la Consiliul UE este acela de a asigura premisele dezvoltării în continuare a proiectului european de o manieră inclusivă, unitară, consensuală, orientată spre rezultate concrete, prin acţiunea comună a statelor membre şi a instituţiilor europene. AGERPRES