full screen background image

Bărbaţii români vor aloca, în medie, între 150-200 de lei pentru cadourile de 8 martie

Bărbaţii români vor aloca, în medie, între 150-200 de lei pentru cadourile de 8 martie, dar majoritatea femeilor spun că nu contează valoarea cadourilor, ci gestul în sine, potrivit unui studiu efectuat de compania de marketing research 4Service Group România.

Majoritatea bărbaţilor români au declarat că vor oferi ceva doamnelor sau domnişoarelor de 8 martie, potrivit studiului.

”Astfel, 74% vor cumpăra cadouri, 16% vor oferi atât cadouri cât şi flori sau mărţişoare, în vreme ce 9,5% au spus că se vor limita la flori sau mărţişoare. De cealaltă parte, 68,2% dintre respondentele de sex feminin se aşteaptă să primească un cadou, 14% nu cred că vor primi mai mult de un mărţişor, iar, surprinzător, 17,8% nu speră că ar putea primi ceva de Ziua Femeii”, se arată în comunicat.

Totodată, doar 10% dintre bărbaţi vor oferi ceva şi rudelor apropiate, iar 11,5% au spus că se vor prezenta la locul de muncă cu flori sau mici cadouri pentru colege.

Suma medie cheltuită de 1 din 3 bărbaţi este între 150 – 200 de lei. Unul din cinci bărbaţi intenţionează să aloce între 200 şi 500 de lei pentru un singur cadou, în vreme ce doar 3 din 100 de români vor cheltui mai mult de 1000 de lei pentru un cadou, potrivit studiului.

Preţul cadourilor diferă şi în funcţie de persoana căreia îi este destinat. Astfel, aproape 60% dintre bărbaţi vor aloca între 150 – 200 de lei pentru soţii, în vreme ce doar 48% dintre mame se vor bucura de aceeaşi valoare a cadourilor.

”Fiicele lor pot primi un cadou de 150 – 200 de lei în aproape 45% din cazuri. Cei care nu sunt căsătoriţi, dar au o relaţie vor oferi cadouri de o valoare similară în doar 40% din cazuri. Cele mai frecvente sume alocate pentru rude, prietene sau colege de muncă sunt sub 50 lei, în cazul a 5 din 10 bărbaţi”, se arată în comunicat.

Întrebate despre valoarea financiară a cadourilor pe care şi-ar dori să le primească de Ziua Femeii, aproape 60% dintre doamne au spus că nu e vorba despre bani, ci despre gest. Totodată, 11% dintre respondente şi-ar dori cadouri în valoare de 200 – 500 de lei, în vreme ce 10,3% aşteaptă un cadou între 50 şi 150 de lei, potrivit studiului.

Gusturile şi, mai ales, aşteptările sunt diferite şi în privinţa a ce şi-ar dori femeile să primească şi ce cadouri oferă efectiv bărbaţii din România.

”Astfel, 33% dintre bărbaţi oferă flori, însă doar 26% dintre doamne îşi doresc să primească flori. Şi cosmeticele sunt în topul preferinţelor bărbaţilor, cu 12 procente. Dar numai 7% dintre femei au declarat că şi-ar dori să primească produse cosmetice”, se arată în comunicat.

Dorinţele lor sunt relativ apropiate când vine vorba de bijuterii. 11% dintre femei şi-ar dori un asemenea cadou pe 8 Martie, iar 9% dintre bărbaţi le şi oferă, a mai relevat studiul. Răspunsuri aproape identice au fost primite în privinţa parfumurilor, preferate de aproape 12 procente, atât în rândul femeilor, cât şi bărbaţilor. Situaţia este aproape identică în privinţa accesoriilor, cu 4,9, respective 4,8 procente şi a hainelor, cu aproximativ 4% dintre preferinţe, în cazul ambelor sexe. Cele mai mari diferenţe apar însă în cazul cardurilor cadou, banilor şi mărţişoarelor.

”Doar 1,2% dintre bărbaţi ar fi dispuşi să ofere bani sau carduri cadou, în vreme ce 9,8% dintre femei spun că ar prefera mai degrabă banii, pentru a-şi putea alege singure cadoul preferat. Situaţia este asemănătoare şi în cazul mărţişoarelor: doar 3 din 100 de femei mai vor un mărţişor şi de 8 Martie, însă 12% dintre bărbaţi aleg să cumpere şi să ofere unul”, se arată în comunicat.

Cum data de 8 martie este o ocazie potrivită şi pentru o ieşire sau o cină în oraş, 82% dintre români se aşteaptă la servicii, pregătiri sau o atmosferă în ton cu Ziua Femeii, în vreme ce 8,3% nu cred că vor vedea ceva special, iar pentru 9,5 procente dintre români, acest aspect nu contează.

Studiul a fost efectuat de compania de marketing research 4Service Group Romania, în luna februarie, pe un eşantion de 1690 de persoane, din mediul urban, având vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani.

comments

comments