full screen background image

Elevi ai Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți, implicați în activități de creare de mărțișoare handmade

Peste 50 de elevi voluntari ai Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți au fost implicați în activități de creare de mărțișoare handmade, precum și mărțișoare dulci pentru 90 de beneficiari.

Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți susține prin activitățile desfășurate în cadrul proiectelor sale voluntariatul propus de Strategia Națională de Acțiune Comunitară. În acest context, joi, 28 februarie, s-a desfășurat acțiunea „Mărțișoare dulci; Vestitorii primăverii” din cadrul proiectelor educaționale „Din suflet pentru voi…pentru noi!”, coordonator prof. dr. Gavra Ariadna și “Din Suflet …pentru copii”, coordonator prof. Giuraniuc Elena.

Programul acțiunii a inclus patru activități diferite desfășurate la Grădinița „Scufița Roșie”, Școala Gimnazială I-VIII „Gheorghe Popadiuc”, Școala Gimnazială Specială „Sf. Stelian” și Parohia „Sf. Dumitru” Rădăuți. Elevii voluntari, sub coordonarea doamnelor profesoare, vor colabora cu elevii și copii beneficiari în vederea realizării unor mărțișoare pline de creativitate, care vor rămâne la beneficiari. Pentru finalul activităților voluntarii au pregătit câte o brățară realizată chiar de aceștia și câte un mărțisor comestibil pentru fiecare beneficiar. De asemenea, elevii voluntari vor dărui pe lângă un mărțișor handmade și câte unul dulce pentru 15 bătrâni aflați în evidența parohiei „Sf. Dumitru” Rădăuți. Numărul de beneficiari direcți ai acestor activități este de 90 de persoane.

Colaboratori proiect: prof. Colibaba Marcel, prof. Sveduneac Loredana, prof. Stiglet Georgeta, prof. Balții Mariana, prof. Halip Ioan, pr. Juravle Ciprian.

Marți 26 februarie 2019 a avut loc o altă activitate „Portretul meu” din cadrul proiectului educațional “Din Suflet …pentru copii”. În cadrul acestei activități, elevi ai colegiului, îndrumați de doamnele profesoare Hrihorciuc Otilia și Sîmbotelecan Mirela, s-au deplasat la Școala Gimnazială I-VIII „Gheorghe Popadiuc”, unde au colaborat cu elevii clasei a V-a, dirig. Lucica Gafițescu, în vederea descoperirii tipologiei temperamentale, dezvoltării capacității de autocunoaștere și prezentării asemănărilor și deosebirilor între diverse temperamente și colegi. În urma vizionării filmulețelor legate de temperament și a lucrului pe echipe elevii clasei a V-a au putut să-și identifice propriul temperament pornind de la exemplul celor patru personaje prezentate.

comments

comments