În cursul dimineţii de duminică, la ora 06.05, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe DN 17A din comuna Marginea, autoturismul condus de un tânăr, de 19 ani, din județul Botoșani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Ulterior, în jurul orei 09.45, polițiștii l-au depistat din nou pe tânăr conducând autoturismul, pe DN 17A din comuna Marginea.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu ocazia audierilor, tânărul a declarat faptul că, după ce a fost depistat prima dată de polițiști conducând cu o alcoolemie peste limita legală, deși știa și luase la cunoștință despre faptul că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, s-a deplasat cu autoturismul către domiciliul său din județul Botoșani.
Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
n cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Totodată, întrucât nu poseda asigurare de răspundere civilă auto (RCA), conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.132/2017, fiindu-i reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare.