full screen background image

Mihai Căldăraru, numit oficial director general la Direcţia Generală Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului România

Consiliul director al Asociaţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale, a validat numirea lui Mihai Căldăraru în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului România (DGASPCR – AEDOPS).

Colaborarea cu această Asociaţie a început cu mulţi ani de zile în urmă, dar datorită activităţii intense a lui Mihai Căldăraru, aceasta nu a mai fost productivă. Cu toate acestea, Doamna Riccio Daniela şi-a dat seama de puterea de muncă a lui Mihai Căldăraru, de priceperea acestuia în ceea ce priveşte derularea proiectelor ce ţin de Protecţie Socială, si fără să stea pe gănduri, l-a primit cu braţele deschise în rândurile. Asociaţiei pe care o conduce.

Pentru a avea o confirmare oficială a ceea ce se întâmplă, astăzi reporterii ziarului ATACDEBUCURESTI au stat vorbă, telefonic, cu Preşedinta Asociaţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale, şi am găsit răspuns la câteva întrebări relevante.

Am întrebat-o pe distinsa Doamnă: Ce v-a determinat să-l luaţi în echipa Dumneavoastră pe Mihai Căldăraru?

Cu emoţie şi bucurie, Doamna Riccio Daniela, mi-a povestit în detaliu, că se cunoaşte cu Mihai Căldăraru de foarte multă vreme, că a trecut prin multe momente dificile cu acesta, şi datorită sfaturilor primite din partea dumeaei, acesta a reuşit cât de cât să aibă proiectele la care visa, şi să meargă cu dreptul în ceea ce priveşte ajutorarea oamenilor nevoiaşi.

Doamna Riccio Daniela mi-a povestit demomentele când îl sfătuia pe Mihai Căldăraru să aibă grijă de felul oamenilor pe care îi i-a la el în echipă, spunându-i că, de multe ori, cei pe care tu îi consideri prieteni adevăraţi, într-o zi, vor încerca “să te sape” …

Viaţa de zi cu zi, i-a demonstrat acestuia, că “nimic nu este aşa cum pare a fi”, fapt ce a dus la părăsirea “copilului” său de suflet, Asociaţia MicNews.

Convorbirea telefonică a continuat cu dezvăluirea faptului că, Mihai Căldăraru ocupă în prezent funcţia de preşedinte al Asociaţiei MicNews, iar datorită experienţei lui, se va ocupa pe viitor, de derularea propiectelor cu caracter social.

La finalul convorbirii telefonice, reacţia Doamnei Riccio Daniela, a fost una de bucurie şi de emoţie, deoarece Mihai Căldăraru a fost de acord să activeze în Asociaţia Europenă a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale.

 

 

Mihai Căldăraru a fost admis , În data de 06.02.2019, în cadrul Asociaţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale pentru ocuparea postului şi a fost declarat admis.

Numirea sa în fruntea DGASPCR – AEDOPS este pe durată nedeterminată. Mihai Căldăraru, în prezent ocupă funcţia preşedinte al asociatiei MicNews, . În data de 07.02.2019, a.c, a fost numit director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului România (DGASPCR -AEDOPS).

Postul de director general al DGASPCR – AEDOPS, numirea dispusă de doamna Riccio Daniela, preşedintele Asociaţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale, este una definitiva.

În urma parcurgerii etapelor procedurale ale consiliului director , potrivit rezultatelor finale a fost declarat admis domnul Mihai Căldăraru. În conformitate cu prevederileart.26/2000, art.38.

Prin propunerea legislativă, amendată de Comisia juridică a Senatului, se doreşte modificarea art.38 al OG 26/2000, astfel încât o asociaţie sau fundaţie să fie recunoscută de Guvern ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii. În acest sens, sunt enumerate ca domenii în care activitatea unei ONG se desfăşoară în interes general sau comunitar şi sunt definite ca atare în propriul act constitutiv următoarele: servicii sociale (asistenţă, protecţie, incluziune, coeziune, securitate, dezvoltare, economie socială), caritate şi ajutor umanitar, sănătate, sport; educaţie; ştiinţă, cercetare, inovaţie, mediu şi protecţia animalelor, protecţia consumatorului; valori naţionale şi ale minorităţilor naţionale, tradiţii şi patrimoniu cultural; diplomaţie şi relaţii internaţionale, militar-apărare-cultul eroilor.

Fără activităţi politice

O altă condiţie este ca ONG-ul să funcţioneze de cel puţin doi ani şi să fi realizat o parte din obiectivele stabilite. De asemenea, pentru a fi de utilitate publică, o organizaţie neguvernamentală nu trebuie să fi desfăşurat în ‘ultimii doi ani şi nici în prezent’ activităţi politice de orice fel, activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire sau opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie sau demnitate publică în care acesta poate fi numit ori ales.

comments

comments